Studenții din Oradea mai au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie într-un program Erasmus+ dedicat pregătirii pentru piața muncii. Intitulat „Step into AI futurE+”, proiectul va reuni la Oradea, în perioada 8-14 septembrie, peste 40 de tineri și formatori din România, Italia, Ungaria, Spania și Portugalia.

Carieră în era AI

Programul este organizat sub forma unui schimb de tineri Erasmus+ și urmărește să-i ajute pe participanți să-și pregătească mai bine intrarea pe piața muncii, într-un context în care recrutarea este tot mai digitalizată, iar instrumentele bazate pe inteligență artificială sunt folosite tot mai mult.

Activitățile se vor concentra, între altele, pe redactarea CV-ului, pregătirea pentru interviuri, identificarea oportunităților profesionale și dezvoltarea abilităților de networking.

„Am văzut direct cât de copleșitor poate fi pentru studenți, proaspeți absolvenți, persoane care își schimbă domeniul profesional și tineri profesioniști să își lanseze cariera pe piața competitivă a muncii de astăzi. Având în vedere că instrumentele AI inundă acest spațiu, iar procesele de recrutare devin tot mai digitalizate, mulți oameni se luptă să iasă în evidență, ceea ce duce la frustrare și oportunități ratate”, spune conf. univ. dr. Cristina Dogot, cadru didactic al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și trainer al programului.

Potrivit acesteia, participanții vor primi „îndrumări practice, personalizate și ușor de pus în practică”.

De la CV la interviul de angajare

În cadrul proiectului, tinerii vor învăța inclusiv cum să-și adapteze CV-urile pentru sistemele ATS (Applicant Tracking Systems), programe folosite de angajatori pentru filtrarea candidaturilor, dar și cum să folosească tehnici de storytelling pentru a-și pune mai bine în valoare experiența și abilitățile.

Participanții și trainerii vor lucra, de asemenea, la strategii de lansare în carieră, care vor cuprinde exerciții de autoevaluare, cercetarea pieței muncii, networking, inclusiv realizarea unor mesaje pentru LinkedIn, și pregătirea pentru interviuri.

„În cele cinci zile de activități se vor folosi metode non-formale și învățarea informală, combinate cu învățarea experiențială. Proiectul se concentrează pe crearea CV-ului și pe dezvoltarea încrederii în sine pentru a păși în lumea muncii în contextul realității AI”, transmit organizatorii.

Programul urmărește totodată promovarea oportunităților Erasmus+ și a cooperării internaționale între studenți.

Cum se fac înscrierile

Studenții interesați să participe pot trimite, în această săptămână, o scrisoare de intenție la adresa [email protected]. Participarea este gratuită. 

Șomajul în rândul tinerilor este o problemă reală. Potrivit datelor Eurostat, Comisiei Europene și Statista citate de aceștia, la sfârșitul anului 2025 rata șomajului în rândul persoanelor sub 25 de ani era, la nivelul Uniunii Europene, în jur de 15,2%.

În România, procentul indicat de organizatori era de 26,9%, peste valorile din Spania - 25,3%, Italia - 19,8%, Portugalia - 18,3% și Ungaria - 14,1%.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!