Murături şi slănină pentru Funeriu

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a declanşat, luni, grevă. Potrivit presei centrale, circa 25.000 de tineri din mai multe centre universitare poartă pe braţe banderole albe cu inscripţia "protestatar", nemulţumiţi că Legea Educaţiei le exclude reprezentanţii din forurile decizionale şi aşteptând de la ministrul Educaţiei propuneri de rezolvare.

Studenţii vor continua acţiunile marţi, când vor scoate cearşafuri pe geam, în semn de protest, dar şi pentru a-şi arăta solidaritatea, iar miercuri vor pune cearşafuri pe universităţi, pe cămine sau pe cantine, cu mesajele "Vrem 25%, drepturile studenţilor nu sunt negociabile" şi "Eşti incapabil să votezi! Semnat Ministru".

Joi, studenţii vor trimite un colet la Ministerul Educaţiei în care vor pune zacuscă, murături, slănină şi salam, pentru a arăta condiţia socială a studentului român şi cum este să primeşti pachet cu mâncare de la părinţi, ştiut fiind că ministrul Daniel Funeriu a urmat o facultate în străinătate, nefiind - deci - dependent de pacheţelul cu merinde de acasă.

Cuminţi pentru ARACIS

Ca de multe alte ori, studenţii orădeni nu s-au alăturat, însă, nici acestui protest. "Susţinem protestul de la nivel naţional, dar nu declanşăm nicio formă de protest, din cauza vizitei pe care o comisie ARACIS (n.r. - Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) o va face în această săptămână la Universitate", a declarat pentru BIHOREANUL Alecsandru Gaita, vicepreşedintele studenţilor orădeni în Senatul Universităţii.

De asemenea, preşedintele studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, a confirmat că momentan la Oradea protestul e cel mult pe gură. "După ce trece vizita comisiei, vom trece şi la fapte", a spus Şerbănescu, precizând totodată că profesorii universitari nu au avut nicio legătură cu decizia studenţilor. "Nu vrem să primim un punct în minus de la comisie din acest motiv", a declarat liderul studenţilor orădeni.

Vizita ARACIS va începe joi, 3 martie, şi vizează evaluarea a 20% din programele instituţiei. La finalul acesteia, Agenţia va da Universităţii un calificativ: "încredere ridicată", "încredere", "încredere limitată" sau "lipsă de încredere".

Ultima vizită instituţională a ARACIS la Oradea a avut loc în 2007, când Universitatea a primit calificativul "încredere limitată". Atunci, rector era Doru Maghiar, iar unul din obiectivele lui Cornel Antal când a fost ales rector a devenit acela de a creşte gradul de încredere în Universitatea orădeană.

"Am convingerea că ne vom îmbunătăţi calificativul. A existat o vizită intermediară anul trecut şi în proporţie de 90% toate sarcinile asumate au fost îndeplinite", a declarat Antal la o conferinţă de presă luna trecută.