Studenţii orădeni au avut, joi, ocazia de a-şi exprima nemulţumirile legate de proiectul Legii educaţiei aflat în dezbaterea Parlamentului. Dezbaterea a avut loc la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi a fost organizată de Uniunea Studenţilor din România (USR) împreună cu Asociaţia Studenţilor din Universitatea Oradea (ASUO) şi Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea (ASMO).

popescu.jpgLa întrunire au participat aproximativ 60 de studenţi, atât români cât şi străini, iar invitatul organizatorilor a fost Sorin Popescu (foto), directorul Direcţiei pentru Învăţământul Superior al Ministerului Educaţiei, unul dintre membri Comisiei de elaborare a proiectului. Acesta le-a explicat studenţilor raţiunile care stau în spatele prevederilor incluse în noua Lege a educaţiei şi le-a ascultat acestora părerile.

Dezbaterea a fost condusă de Ştefan Şerban, evaluator ARACIS, Adrian Dume, preşedintele studenţilor din Senatul Universităţii din Oradea şi Mihai Floruţ, preşedintele ASUO.

După două ore de discuţii, la care au participat şi Cornel Antal, rectorul Universităţii Oradea, prorectorul Teodor Jurcuţ şi Gheorghe Ionescu, liderul Sindicatului Universitar din Oradea, studenţii au întocmit o serie de observaţii şi propuneri legate de Legea Educaţiei.

Studenţii orădeni au insistat pe păstrarea studenţilor în funcţii de decizie în cadrul Universităţilor, precum şi să rămână alegerea rectorului prin vot şi nu prin concurs. "Suntem îngrijoraţi de caracterul interpretabil al anumitor pasaje din lege astfel încât nu avem siguranţa că legea va fi interpretată în favoarea studenţilor", a declarat Ştefan Şerban, raportorul pentru Oradea. "Proiectul s-a derulat cu succes la Oradea, iar raportul urmează să fie întocmit şi trimis la Bucureşti, unde vor fi centralizate", a mai spus Ştefan Şerban.

Iniţiativa "Comment", din cadrul proiectului "E rândul tău să faci legea educaţiei" se desfăşoară în 42 de oraşe. Rezultatele dezbaterilor care prezintă nemulţumirile studenţilor legate de Legea Educaţiei vor fi adunate şi transmise parlamentarilor.