Veste bună pentru studenţii Universităţii din Oradea: chiar dacă pică de două ori acelaşi examen, mai au dreptul să dea acelaşi examen şi a treia oară. Decizia a fost luată de Senatul universitar, în şedinţa de luni.

Până acum, studenţii care picau un examen puteau să-l mai susţină fie în sesiunea de restanţe imediat următoare celei de examen, fie în sesiunea de restanţe din toamnă. Acum, ei vor putea reîncerca în amândouă sesiunile.

Pentru asta, însă, vor trebui să plătească o taxă echivalentă cu cea de refacere a disciplinei, care se calculează în funcţie de taxa de şcolarizare şi numărul de credite al disciplinei.

Tot luni, senatorii Universităţii din Oradea au aprobat şi structura anului universitar 2013-2014, care va debuta pe 30 septembrie.