Până acum, odată cu înmatricularea pe locul pe care au intrat la facultate, studenţii admişi la regim cu taxă trebuiau să achite şi prima tranşă a taxei, însă în acest an situaţia se schimbă. Deoarece mulţi studenţi s-au plâns secretariatelor facultăţilor că vor să îşi păstreze locul, dar nu au suficienţi bani pentru a plăti integral tranşa, Senatul a decis ca acest lucru să nu mai fie o obligaţie: prima parte din sumă trebuie achitată la înmatriculare, iar a doua până cel târziu la 1 noiembrie.

Totodată, Senatul Universităţii a aprobat şi structura anului universitar 2010-2011. "Pentru că 1 octombrie cade vinerea, s-a decis ca anul universitar să înceapă luni, 4 octombrie", a declarat rectorul Universităţii, Cornel Antal.

Activitatea didactică va ţine până pe 24 decembrie, când va începe vacanţa de Crăciun. Studenţii se vor reîntoarce la cursuri pe data de 10 ianuarie, urmând ca între 24 ianuarie şi 12 februarie să fie în sesiune. Între 14 şi 19 februarie va fi vacanţă, urmată între 21 şi 26 februarie de o sesiune de restanţe.

Semestrul II va debuta pe 28 februarie, cursurile ţinându-se până în 4 iunie. Totuşi, studenţii vor avea o mini-vacanţă de Paşti, constând în vinerea dinainte de Paşti şi marţea de după. "Ziua de vineri se va recupera în sâmbăta dinainte de Paşti, iar ziua de marţi în sâmbăta de după", a precizat Antal.

Sesiunea de examene aferentă celui de-al doilea semestru va fi între 6 şi 25 iunie, iar cea de restanţe între 27 iunie şi 2 iulie.