Seara de miercuri a fost cea în care bobocii facultăţilor orădene au pus la cale un spectacol de intrare în lumea studenţească a Universităţii Oradea, în discoteca No Problem, la Balul Balurilor. 13 perechi s-au înscris în concursul pentru titlurile de Miss şi Mister şi au participat la o serie de probe puse la cale de organizatori pentru a demonstra că le merită.

alex velea.jpgAsociaţia Studenţilor din Universitatea Oradea i-a supus pe concurenţi la probe artistice, unii dintre aceştia alegând să intre în pielea unor personaje precum cele din desenul animat Familia Flinstone, să danseze pe muzică populară, dar şi să interpreteze o scenetă cu poliţişti.

Totuşi una dintre probele importante a fost cea în care bobocii au trebuit să-şi declare dragostea faţă de partenerele lor într-un mod cât mai original. La finalul probelor, juriul a decis ca perechea câştigătoare să fie cea formată din bobocii Alexandra şi Adrian.

După premiere, studenţii l-au văzut intrând în ring pe cântăreţul Alex Velea, aşteptat de toţi cei prezenţi. Vedeta le-a cântat orădenilor hiturile sale, dar şi-a expus şi muşchii bine lucraţi spre încântarea tinerelor domnişoare prezente la bal.