Nimeni nu şi-a trăit studenţia cu adevărat dacă nu a avut cel puţin o restanţă şi dacă n-a fost măcar la un chef de pomină.

Dacă prima jumătate a afirmaţiei e nasoală, a doua atrage ca magnetul. Şi tocmai din această categorie, a chefurilor, face parte şi festivalul Studfest, cu cinci zile de distracţie şi activităţi extra-şcolare picate la ţanc. Mai ales că au loc taman înaintea ultimei sesiuni a acestui an universitar...

Bani record

13 Adrian Dume.jpgPentru organizarea celui mai tare festival studenţesc din Oradea, 13 organizaţii de profil, adică toate câte există în oraş, au bătut palma cu alte 30 de ONG-uri ale tinerilor. "A fost nevoie să ne aliem fiindcă vrem să implicăm cât mai mulţi tineri în activităţi cât mai diverse", explică Adrian Dume (foto), preşedintele studenţilor din Senatul Universităţii şi unul dintre organizatori. Vorbeşte de implicarea tinerilor şi nu a studenţilor deoarece Studfest, în ciuda numelui, se adresează anul acesta tuturor tinerilor orădeni, indiferent că sunt sau nu studenţi.

Pentru a atrage finanţări de la Primărie, Fundaţia Alternative, a pregătit proiectul festivalului în numele tuturor celor 43 de organizaţii şi a obţinut o sumă-record, de aproape 90.000 de lei. Cu problema banilor rezolvată, s-a putut bate în cuie un program interesant.

Punctul forte

Deschiderea Studfest are loc pe 19 mai, de la ora 12, în Aula Magna a Universităţii, unde mai mulţi profesori vor primi diplome de excelenţă din partea studenţilor şi va fi lansat ziarul "Studentocraţia".

Odată dat startul, tinerii vor trece la treburi serioase, precum conferinţele susţinute de criticul de teatru Mircea Morariu (miercuri, ora 15, Cetate), de rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga (joi, ora 10, Aula Magna), de actorul Mircea Diaconu (vineri, ora 12, Aula Magna) şi de politogolul Cristian Pârvulescu (sâmbătă, ora 14, Aula Magna). "Conferinţele sunt punctele forte ale festivalului", e convins Dume, considerat un "tocilar".

Trafic de cultură

Alte evenimente sunt programate în "Gala traficanţilor de cultură: spectacole de teatru, proiecţii de filme şi lecturi de texte literare. Toate în Cetatea Oradea, în fiecare zi a festivalului. O noutate este cinematograful în aer liber din parcarea Era Shopping Park, unde va rula, printre altele, celebra peliculă "Eu când vreau să fluier, fluier".

Inedit va fi şi un flash-mob anunţat pentru sâmbătă pe Corso, unde mai mulţi tineri se vor aduna, la o oră fixată şi într-un loc prestabilit, pentru a scoate o carte din buzunare şi a citi timp de 5 minute. Scopul, fireşte, e ca oamenii să-şi amintească să deschidă când şi când o carte...

... şi distracţie

Studfest e însă şi distracţie cât încape. Miercuri, de la ora 21, în Student's Place, se anunţă petrecere deschisă. A doua seară e rezervată căminiştilor, care vor prăji mici şi vor face bogracs în campus, iar după ora 22 vor merge în clubul Bali, la concertul Şuie Paparude. Seria continuă vineri cu Paraziţii (ora 20, No Problem), sâmbătă cu Şeptarii de Treflă (ora 22, Chanson) şi se încheie duminică cu Brigitta Balogh şi Marius Pop (ora 19, Lotus Center).

Din festival nu va lipsi sportul, studenţii facultăţii de profil organizând meciuri de fotbal şi street-ball. De asemenea, vor monta un panou de escaladă în campus, pentru cei care vor să fie la înălţime.

Iar cum festivalul e croit pentru studenţi, e şi firesc ca accesul să fie liber. "La concerte, însă, se va intra pe bază de carte, fiecare trebuind să aducă un volum pe care să-l doneze pentru tinerii de peste Prut", explică Dume. Aşa că, cine are carte are parte... de festival!