Oradea se află pe locul 3 în topul oraşelor cu cel mai avantajos cost al vieţii din România. Cel puţin aşa susţine un studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research.

Potrivit unui comunicat transmis presei, cercetarea a analizat percepţia pe care românii o au asupra costului vieţii perceput din oraşul şi cartierul în care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obţin.

Pe locul 1 în top se află Braşov, urmat de Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi.

La polul opus, oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila.

"Pentru orădeni, cartierele din fruntea clasamentului sunt Centru Civic, Nufărul şi Rogerius, iar cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Calea Clujului, Dacia şi Decebal", arată comunicatul.

La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria). Bucureştiul a fost evaluat de către localnici ca fiind pe locul 9 în top 10 cele mai avantajoase oraşe din ţară din punct de vedere al costului vieţii.

La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

"Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai verde", a explicat Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieţii, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

"În general, există o corelaţie strânsă între costul general al vieţii si nivelul de dezvoltare al unui oras din punct de vedere imobiliar. Jucătorii imobiliari cu experienţă iau în calcul aspectele economice şi costul general al vieţii atunci când îşi planifică proiectele şi ofertele. Aceste criterii se pot observa în cazul centrelor urbane importante precum Braşov, Cluj-Napoca sau Timişoara, oraşe care au avut o viteză de dezvoltare sporită în ultimii ani şi unde tendinţa de dezvoltare imobiliară a fost din ce în ce mai pronunţată. În aceeasi măsură, în zonele cu o percepţie pozitivă asupra costului vieţii în acest moment am putea fi martorii unei continuări a acestei direcţii, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de locuinţe noi construite",  a spus Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.

În luna ianuarie, conform aceleaşi cercetări Storia.ro, Oradea a fost evaluat ca fiind oraşul cu cel mai înalt grad de siguranţă, iar cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca ca fiind cel mai sigur din ţară.