În România, termenul de freelancer nu este cunoscut de prea multe persoane, deşi a început să fie o alegere care prinde contur în inimile multor actuali angajaţi. Odată cu Pandemia din 2020, lucrurile au început să se schimbe tot mai mult în câmpul muncii, din lipsă de opţiuni, multe persoane începând să se reprofileze. Deşi acest lucru nu este uşor şi a fost forţat de circumstanţe, nu există prea multe regrete.
De asemenea, tot Pandemia a venit şi cu introducerea termenului de "remote" în viaţa angajatorilor, care până în acel punct refuzau vehement conceptul. Deoarece au descoperit principalele avantaje ale acestui principiu, l-au păstrat într-o proporţie mai mică sau mai mare, chiar şi după ce nu a mai fost obligatoriu. Un exemplu bun este în cazul cazinourilor, după cum poţi observa în unele din aceste oferte online, care sunt mai generoase ca cele din offline.
Cu toate acestea, multe persoane au fost "cooptate" de lucrul de acasă, de munca online, aşa că au încercat şi încearcă, să rămână pe acest plan virtual, total sau parţial. Există mai multe job-uri şi mai multe modalităţi prin care să ai parte de un venit sigur periodic, dacă eşti suficient de ambiţios, de determinat să treci peste câteva aparente "inconveniente".
Cum alegi domeniul şi postul pe care să lucrezi în online?
Această întrebare este pe cât de simplă, pe atât de dificilă, la fel ca atunci când este pusă referitor la un job offline. Internetul a reuşit să înglobeze în ziua de astăzi numeroase job-uri, tot mai multe fiind realizate parţial sau total virtual.
Astfel, dacă nu lucrezi deja online, dar de la birou, şi vrei să îţi schimbi domeniul de activitate, va fi nevoie să ai o lungă şi serioasă discuţie cu tine însuţi. Pune pe o hârtie ce îţi place să faci, ce te pasionează, la ce eşti bun. Vezi ce aptitudini ai şi pe care le-ai putea folosi, dar şi pe cele care pot fi îmbunătăţite.
Spre exemplu, poţi opta pentru:
- Artist vizual (Designer / Editor)
- Copywriter
- Social media specialist
- Operator de date
- Operator informaţii
În afară de aceste sugestii, există multe alte opţiuni, în funcţie şi de gradul de implicare pe care vrei să îl ai cu mediul exterior. Spre exemplu, ca fotograf freelancer, va fi nevoie să iei contact cu oamenii, cel mai adesea, iar asta va impune ca în programul tău de lucru, să planifici şi ieşirile, şedinţele foto sau evenimentele.
Cum te organizezi pentru a fi eficient?
Încearcă să profiţi de beneficiile pe care le aduce un job remote (ex.: te trezeşti mai târziu, stai comod îmbrăcat, nu mai pierzi timp în trafic), însă există riscul să te simţi prea "ca acasă". Fie că ai un job remote la o companie, fie că eşti freelancer, există mari şanse să te laşi "furat de peisaj", să te cuprindă lenea sau să găseşti mereu altceva de făcut.
În acest sens, pentru a evita pierderea de timp, este bine să fii cât mai organizat cu timpul, dar şi cu activităţile pe care le ai. Iată câteva recomandări în acest sens:
- Stabileşte o oră exactă la care să te trezeşti pentru a avea timp să îţi faci un duş, să mănânci şi să îţi faci toată rutina de dimineaţă, care este ideal să cuprindă şi ceva mişcare fizică.
- Fă-ţi câteva seturi de haine pe care să le simţi de "lucru", aranjează-te puţin, chiar dacă nu stai toată ziua la costum sau machiată ca de birou.
- Construieşte-ţi un plan al zilei, care să includă activităţile (task-urile) pe care le ai de făcut, dar şi pauzele pe care le vei lua.
- Când ai stabilit că vei încheia programul, pleacă din zona unde lucrezi, mai ales dacă ai posibilitatea ca ea să fie diferită de zona de divertisment online.
Încearcă pe cât se poate de mult să respecţi planul pe care ţi-l construieşti, deoarece în acest fel vei reuşi să:
- Eviţi apariţia lenei, a somnului, a plictiselii şi vei fi mai productiv.
- Eviţi apariţia Burnout-ului, a muncii excesive.
- Rămâi cu suficient timp pentru a te ocupa de viaţa socială şi personală, pentru a te ocupa de hobby-uri.
Ţine cont că libertatea de a nu merge la birou nu înseamnă un timp liber nelimitat. De aceea, este bine să te ajuţi de beneficiile lucrului remote, nu să profiţi de ele într-un mod dăunător.
Ce detalii să ai în vedere când lucrezi de acasă?
Este recomandat să ai un spaţiu de lucru bine organizat. El ar trebui să aibă doar elementele de care ai nevoie pentru a-ţi realiza îndatoririle, plus câteva elemente decorative care să aducă un plus de confort şi inspiraţie. În acest sens, de exemplu, nu este bine să lucrezi din pat, pentru că rişti să fii "furat" de somn, să te tenteze televizorul sau vreun film online.
Când îţi organizezi spaţiul de lucru, ai grijă şi la elementele care-ţi pot afecta sănătatea. Chiar dacă, de exemplu, lucrezi din bucătărie sau sufragerie, este recomandat să cumperi un scaun potrivit pentru spatele tău, să ai o masă / un birou pe dimensiunile tale, să ai lumină naturală pe cât se poate de mult, camera să fie aerisită corespunzător, etc.
Fiecare detaliu contează, aşa că încearcă să nu îl neglijezi pe niciunul. Când decizi să lucrezi de acasă, ca angajat remote sau ca freelancer, este bine să ai în vedere volumul de muncă şi cum este gestionat pe timpul unei perioade, condiţiile de lucru care îţi vor afecta creativitatea şi productivitatea, dar şi starea ta de spirit şi elementele care o pot influenţa.
Decizia nu este uşor de luat şi nici de menţinut, mai ales la început, chiar dacă în teorie pare atât de frumos. Cu toate acestea, avantajele acestui mod de lucru sunt foarte mari, iar dacă eşti hotărât, vei avea parte de realizări într-un timp relativ scurt.
(advertorial)