Muzeul oraşului Oradea din Cetate va găzdui, vineri, ora 12, lansarea cărţii „Suferinţa nu se dă la fraţi. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni (1948-1958)", scrise de istoricii Corneliu Jurju şi Cosmin Budeancă. 

Potrivit unui comunicat transmis de MŢC, este vorba despre a doua ediţie a volumului, revăzută şi adăugită, care a apărut recent la editura Polirom, cu sprijinul Clubului Monarhiştilor Clujeni şi al Fundaţiei Culturale Memoria.

Lucreţia Jurj Costescu (1928-2004) s-a născut în satul Scărişoara Nouă, comuna Pişcolţ, judeţul Satu Mare, iar în 1948 s-a căsătorit cu pădurarul Mihai Jurj, prieten al fraţilor Şuşman şi al tatălui acestora, pe care i-a adăpostit şi i-a ajutat cu alimente şi medicamente, potrivit site-ului oficial al Memorialului de la Sighet. 

În august 1950, în urma trădării şefului ocolului silvic, Lucreţia Jurj a fost arestată, dar soţul său a reuşit să fugă în munţi şi s-a alăturat fraţilor Şuşman.

Eliberată după câteva zile, a continuat să aprovizioneze partizanii cu alimente şi, în octombrie 1950, bănuind că va fi din nou arestată, s-a alăturat şi ea grupului în care se afla soţul său, luptând împreună cu acesta până în 1954. Bărbatul ei a fost omorât în acel an, în luptele cu Securitatea, la Sudrigiu-Apuseni. 

Ulterior, femeia a fost arestată și condamnată la muncă silnică pe viață pentru "uneltire contra ordinii sociale". A fost eliberată în iunie 1964 prin graţiere.

„Spre deosebire de alte lucrări memorialistice, aceasta este o carte provocată de istoricul oralist. Ea s-a născut, pe de o parte, dintr-o presiune interioară a femeii luptătoare din munţi de a depune mărturie despre dramele de care a avut parte, elaborând personaje din fatalitatea amintirilor tragice, iar pe de altă parte, din imperativele exterioare, circumscrise discursului public, ale istoriei interzise atâtea decenii. Prin urmare, este o mărturie a unui om simplu, care nu are emfaza auctorială a literaturii memorialistice apărute după 1989. Lucreţia Jurj povesteşte «istoria ei», care în mod indirect a fost şi istoria noastră, nespusă, dar împărtăşită", a spus, potrivit comunicatului, Doru Radosav, cel care semnează prefaţa cărţii.

În cadrul evenimentului de lansare de la Oradea vor lua cuvântul episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, directorul MŢC, istoricul Gabriel Moisa, muzeografa Cristina Puşcaş, cei doi autori ai cărţii, Cornel Jurju şi Cosmin Budeancă, precum şi un fost senator de Bihor, liberalul Cornel Popa.

Evenimentul este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, editura Polirom, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (Visit Oradea), Clubul Monarhiştilor Clujeni şi Fundaţia Culturală Memoria.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!