La finalul Summitului de la Haga, liderii țărilor membre NATO și-au reiterat angajamentul față de Alianță și au luat o decizie importantă: creșterea fondurilor alocate pentru apărare și securitate la 5% din PIB până în 2035.
„Rusia ca pericol”
„În primul rând, se reafirmă unitatea transatlantică, deci implicit o continuare a prezenței americane în Europa. Apoi, punctul cel mai discutat în săptămânile și lunile dinaintea acestui summit: creșterea contribuției militare, contribuției financiare, cheltuielile militare ale fiecăruia dintre aliați. S-a agreat această țintă de 5% din produsul intern brut până în 2035”, a spus președintele României, Nicușor Dan, într-o conferință de presă ținută la finalul Summitului.
El a adăugat că, în aceeași declarație, se prevede că „acești bani trebuie transformați în capabilități militare și un angajament al statelor membre de a colabora pentru asta”. „Și, evident, reafirmarea Rusiei ca pericol și reafirmarea sprijinului pentru Ucraina”, a mai spus el legat de discuțiile din cadrul întâlnirii membrilor NATO.
sursa foto: presidency.ro
România, Moldova, Ucraina
„Față de aceste puncte, evident, România – semnând – a agreat, cu câteva nuanțe, precizări. În primul rând, față de chestiunea ca banii să ajungă să fie transformați în capabilități militare. Ne-am exprimat din nou faptul că, în cadrul acestor mecanisme de finanțare ale Uniunii Europene, ne dorim ca și membrii aliați NATO care nu sunt membri UE să poată să participe”, a spus Nicușor Dan.
Totodată, el a declarat că le-a „mulțumit aliaților care sunt prezenți în operațiuni în România și am reafirmat că regiunea Mării Negre este importantă”. „Față de prezența aliată în România, am reafirmat angajamentul nostru de a investi în facilități pentru a găzdui soldați aliați în România”, a adăugat președintele.
„Am reafirmat sprijinul față de Ucraina, spunând că Ucraina este legată de securitatea întregului flanc estic al NATO și am atras atenția asupra importanței alegerilor parlamentare din Republica Moldova, care o să fie la sfârșit de septembrie”, a mai spus el.
Cu Macron și Trump
Ulterior, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Nicușor Dan a subliniat că statul trebuie să explice populației rațiunile pentru care este necesară creșterea bugetului pentru apărare: legătura dintre un posibil final negativ în Ucraina și securitatea României și a Republicii Moldova, precum și efectele războiului hibrid purtat de Rusia în Europa, inclusiv în România.
Cu ocazia participării la Summitul de la Haga, președintele României a purtat în aceste zile o discuție informală cu Emmanuel Macron, președintele Franței, a avut întâlniri oficiale, în marja Summitului, cu Keir Starmer, premierul Marii Britanii, și cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.
Totodată, președintele României a avut o interacțiune scurtă și cu președintele american Donald Trump, cu care a dat mâna, fotografia fiind publicată, alături de altele, de Administrația Prezidențială pe site-ul oficial. De asemenea, în fotografia oficială, Nicușor Dan apare în spatele președintelui SUA.
Întrebat miercuri despre interacțiunea cu delegația americană și o posibilă vizită în SUA, Nicușor Dan a afirmat că relațiile actuale cu Statele Unite sunt „normale” și active, dar că o eventuală vizită la nivel înalt trebuie „pregătită temeinic” și să includă colaborări și investiții semnificative, nu doar un protocol formal.
Declarația Summitului de la Haga
Emisă de Șefii de Stat și de Guvern NATO participanți la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic de la Haga, 25 iunie 2025
Noi, Șefii de Stat și de Guvern ai Alianței Nord-Atlantice, ne-am reunit la Haga pentru a ne reafirma angajamentul față de NATO, cea mai puternică Alianță din istorie, și față de legătura transatlantică. Reafirmăm angajamentul nostru de neclintit față de apărarea colectivă, așa cum este stipulat în Articolul 5 al Tratatului de la Washington – că un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor. Rămânem uniți și hotărâți în decizia noastră de a ne proteja miliardul de cetățeni, de a apăra Alianța și de a ne salvgarda libertatea și democrația.
Uniți în fața amenințărilor și provocărilor profunde la adresa securității, în special a amenințării pe termen lung reprezentate de Rusia la adresa securității euro-atlantice și a amenințării persistente a terorismului, Aliații se angajează să investească 5% din PIB anual pentru cerințele de bază ale apărării, precum și pentru cheltuielile legate de apărare și securitate până în 2035, pentru a ne asigura obligațiile individuale și colective, în conformitate cu Articolul 3 al Tratatului de la Washington. Investițiile noastre vor asigura că avem forțele, capacitățile, resursele, infrastructura, pregătirea de luptă și reziliența necesare pentru a descuraja și a ne apăra în conformitate cu cele trei sarcini esențiale ale noastre: descurajarea și apărarea, prevenirea și gestionarea crizelor, și securitatea cooperativă.
Aliații sunt de acord că acest angajament de 5% va cuprinde două categorii esențiale de investiții în apărare. Aliații vor aloca anual cel puțin 3,5% din PIB pe baza definiției convenite a cheltuielilor NATO pentru apărare până în 2035, pentru a acoperi cerințele de bază ale apărării și pentru a îndeplini Obiectivele de Capacitate NATO. Aliații sunt de acord să prezinte planuri anuale care să arate o cale credibilă și incrementală pentru atingerea acestui obiectiv. De asemenea, Aliații vor aloca până la 1,5% din PIB anual pentru a, printre altele, proteja infrastructura noastră critică, a ne apăra rețelele, a asigura pregătirea și reziliența noastră civilă, a stimula inovația și a ne consolida baza industrială de apărare. Traiectoria și echilibrul cheltuielilor în cadrul acestui plan vor fi revizuite în 2029, în lumina mediului strategic și a obiectivelor de capacitate actualizate. Aliații își reafirmă angajamentele suverane de durată de a oferi sprijin Ucrainei, a cărei securitate contribuie la a noastră, și, în acest scop, vor include contribuțiile directe la apărarea Ucrainei și la industria sa de apărare la calcularea cheltuielilor de apărare ale Aliaților.
Reafirmăm angajamentul nostru comun de a extinde rapid cooperarea industrială transatlantică în domeniul apărării și de a valorifica tehnologia emergentă și spiritul de inovație pentru a avansa securitatea noastră colectivă. Vom depune eforturi pentru a elimina barierele comerciale din domeniul apărării între Aliați și vom valorifica parteneriatele noastre pentru a promova cooperarea industrială în domeniul apărării.