Moment jenant de 1 aprilie pentru şeful ISU Crişana, colonelul Ioan Baş. La prezentarea unui nou echipaj SMURD, în timp ce pompierii din Detaşamentul 2 Oradea, în frunte cu comandantul, dădeau onorul la sosirea lui Baş în unitate, atmosfera ceremonioasă a fost spartă de vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler!

Celebra artistă răcnea nu din blocul din vecini, ci din buzunarul comandantului, care uitase să îşi pună telefonul pe silenţios. Şi uite aşa, pompierii au putut auzi cum şeful lor se dă în vânt după "Total eclipse of the heart", melodia neputând fi oprită pe timpul onorului, când nu e permisă nicio mişcare, darmite să bagi mâna în buzunar ca să butonezi un telefon.

Dom' colonel s-a făcut pur şi simplu că nu aude nimic. Bihorel îi transmite totuşi să nu se ruşineze cu gusturile sale muzicale. Nu de alta, dar a demonstrat şi domnia sa, încă o dată, că în spatele, sau în buzunarul, unui bărbat puternic stă întotdeauna o femeie...