Casa Darvas – La Roche găzduiește pe tot parcursul lunii martie expoziţia "Sunetul naturii", cu decoruri florale, colivii cu diferite păsări, precum și cu tablouri, toate amintind de caracteristicile stilului Art Nouveau.

Potrivit unui comunicat al Oradea Heritage, fundaţia care administrează obiectivul turistic, elementul de noutate al expoziţiei îl constituie prezentarea păsărilor exotice în colivii ornate cu diverse decoraţiuni, care exprimă frumuseţea primăverii.

În încăperile muzeului pot fi admirate, de asemenea, o mulţime de aranjamente realizate de artişti florali, instrumente muzicale ce aparţin Filarmonicii de Stat din Oradea, precum şi un set de porţelan produs de celebra casă Herend și comandat de familia Rothschild. Porțelanurile sunt decorate cu o bogată microfaună de insecte, dar și perechi de păsări care se joacă cu bijuterii în copaci.

Într-o sală de expoziţii a Casei Darvas sunt prezentate mai multe tablouri care au fost oferite de colecţionari privaţi şi care vor putea fi achiziţionate la finalul expoziţiei.

Pe tot parcursul turului prin muzeu sunt redate şi sunete de păsări exotice. "Redarea sunetului păsărilor a fost posibilă cu sprijinul şi implicarea directă a lui Tudor Cristian cu soţia, colecţionari locali de păsări", se arată în comunicat.

Toate decoraţiunile au fost astfel realizate încât la finalul expoziţiei acestea vor putea fi păstrate şi refolosite în alte obiective turistice administrate de Oradea Heritage.

"Contractul de servicii a cuprins furnizarea materialelor de bază, florile şi decorul, suma totală fiind de 35.100 lei, unde este inclus şi serviciul de întreţinere a plantelor pe o perioadă de 30 de zile", se mai arată în comunicat.

Expoziţia poate fi vizitată pe toată perioada lunii martie, de marţi până duminică, în intervalul orar 10-18. Costul unui bilet este de 15 lei pentru un adult şi 5 lei pentru un copil, elev, student sau pensionar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!