Tehnologia dăunează vieţii de cuplu! Social media este principalul obstacol în calea relaţiilor sexuale din timpul concediilor, o treime dintre persoanele sub 35 de ani recunoscând că tehnologia le afectează viaţa sexuală în vacanţe, arată rezultatele unui studiu făcut de Durex.

Conform agenţiei de ştiri Mediafax, cercetarea a fost făcută pe un eşantion de 2.000 de persoane de peste 20 de ani, cupluri heterosexuale care au experienţa a cel puţin unei vacanţe împreună în ultimul an.

Potrivit studiului, 4 din 10 persoane au declarat că sunt mai puţin deschise spre iniţierea contactelor sexuale dacă partenerul este concentrat asupra telefonului mobil sau a tabletei în pat, în timp ce 41% au recunoscut că şi-au petrecut nopţile de concediu împreună cu partenerul, în pat, dar fiecare concentrându-se mai mult pe telefon.

În ce priveşte Social Media, 65% dintre participanţi au declarat că postează chiar şi de 3 ori pe zi în timpul concediului, iar 42% dintre aceştia au împărtăşit momentele speciale din vacanţă prietenilor virtuali mai degrabă decât partenerilor.

Mai mult de un sfert dintre participanţi au declarat că tehnologia în exces în timpul vacanţei poate duce la discuţii şi neînţelegeri. 59% au admis că petrec prea mult timp folosind telefonul. Femeile folosesc tehnologia într-o proporţie cu 27% mai mare decât bărbaţii, mai reiese din studiu.

72 dintre participanţi au recunoscut că folosesc telefonul chiar şi în timpul actului sexual.

Dr. Sharif Mowlabocus, de la Centre of Sexual Dissidence – University of Sussex, a subliniat că există dovezi clare că "uzul unui device de către unul dintre parteneri îl încurajează şi pe celălalt partener în acest sens", ceea ce agravează şi mai tare problema.