Echipajele Salvamont Salvaspeo Bihor au avut, sâmbătă, o zi plină. Patrula care asigura permanenţa în arealul Parcului Naţional Apuseni a intervenit pentru salvarea unei turiste care suferise o leziune la genunchi în timp ce era pe o porţiune cu lanţuri a traseului turistic Cheile Galbenei, iar o altă patrulă a transportat circa 3 kilometri pe targă o adolsecentă care a leşinat în faţa peşterii Vadu Crişului.
În primul caz a fost vorba de o turistă din Constanţa. "Situaţia a fost complexă dat fiind că victima era parţial în apă, reuşind să se refugieze pe vârful unei stânci care iese la suprafaţă, în apropierea Cascadei Evantai. În ciuda vremii caniculare, apa are circa 10 grade, astfel că ranita a fost expusă riscului de hipotermie", a informat, pe Facebook, Salvamont România.
O echipă pornită de la baza Salvamont din Glăvoi a ajuns la accidentată şi i-a acordat primul ajutor, punându-o apoi într-o zonă sigură de aşteptare. La circa trei ore de la apelul iniţial, victima a fost evacuată pe firul canionului Văii Galbena, până la podul din apropiere, fiind predată echipajului SMURD Ştei. "Cu excepţia leziunii genunchiului, starea generală de sănătate era bună", au precizat salvamontiştii.
Ulterior, femeia le-a mulţumit public pe Facebook salvamontiştilor, pe care i-a numit "îngerii mei". "Cu ce cuvinte să mă mulţumesc? Nu s-au inventat. Sunteţi îngerii mei salvatori! Faceţi o muncă de mare dăruire şi devotament, sunteţi minunaţi. (...) Iertaţi-mă pentru greşeala pe care am făcut-o. O lecţie poate şi pentru alţii ca mine să nu se expună unui asemenea risc", a scris turista pe pagina Salvamont Salvaspeo Bihor.
Tot sâmbătă, patrula care asigură permanenţa în zona Defileul Crişului Repede a intervenit în ajutorul unei adolescente care a leşinat în faţa intrării în Peştera Vadu Crişului.
"Tânăra, găsită într-o stare generală de rău a beneficiat de avantajul prezenţei în cadrul patrulei a unui medic SAJ, voluntar în cadrul Salvamont-Salvaspeo Bihor, fiind diagnosticată cu stare avansată de epuizare pe fondul suprasolicitării organismului. După administrarea medicaţiei necesare, tânăra a fost transportată circa 3 km imobilizată în targa UT, fiind predată ambulanţei SAJ sosite de la Aleşd", au transmis reprezentanţii Salvamont Salvaspeo Bihor.