Lupta pentru puterea politică nu e nicăieri mai spumoasă decât în ţara Beiuşului. Cea mai nouă telenovelă îl are ca protagonist pe profesorul Dan Ispas de la Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş şi consilier local PSD. Încă, pentru că omul a rămas pe dinafară pentru alegerile de luna viitoare.
Motivul? Sursele lui Bihorel zic că dom’ profesor s-a lăudat printre amici că ar fi refuzat să mai candideze după ce s-a văzut pus pe locul doi pe lista condusă de şefa pesediştilor locali, Stela Babău, candidată şi la funcţia de primar. Alţii spun însă că adevărata problemă este că Ispas a fost dibuit de colegi că s-a făcut frate cu adversarii de la PNL, cu care şi-ar fi negociat şi funcţia de viceprimar în cazul în care aceştia ar fi câştigat alegerile, motiv pentru care a şi fost înlocuit de pe listă.
Urmarea? De când a început campania electorală, pesedistul îşi "lucrează" propriii colegi de la partid prin postări belicoase pe Facebook, ironizându-i şi taxându-le orice gafă. Politică, adică...