De peste un deceniu, o localnică din satul bihorean Borozel, comuna Borod, pare că se luptă cu morile de vânt.

Deși ar vrea să-și petreacă bătrânețea în liniște, Irina Toșe, acum în vârstă de 73 de ani, aleargă între instituții locale și naționale, ca să reclame cum spălătoria auto cu care se învecinează îi inundă grădina și îi compromite orice cultură agricolă, după ce a înfundat ilegal șanțul de pe lângă DN 1.

Ca lângă vale...

„Când s-a făcut spălătoria, acum vreo 15 ani, au înfundat șanțul de lângă E60, ca să-și facă parcare privată, și încă unul, ce trecea pe lângă casa mea, pentru că eu aveam o vacă, și a spus că merge apa poluată de la mine la el în fântână. Dar de când au înfundat șanțurile, toată apa de pe DN 1 ajunge la mine pe teren. Și astăzi a plouat și e dezastru aici, apă până la genunchi”, a declarat Irina Toșe pentru BIHOREANUL.

Având proprietatea la intersecția între DN1 și drumul care duce în satul Borozel, cu intrarea în curte de pe această șosea, femeia are grădina pe aliniamentul cu spălătoria, care are intrarea de pe șoseaua europeană. Pentru că șanțul menit să colecteze apa pluvială de pe DN 1 a fost acoperit, apa curge gravitațional spre ograda ei. „Eu nu pot semăna și lucra nimic în grădină, din cauza apei. Orice plantă se topește, că stă apa. Nici dacă aș sta lângă o vale n-ar fi așa”, mai spune bihoreanca.

Ani de reclamații

Femeia este dezamăgită de autoritățile locale și județene pentru că, deși a făcut reclamații ani la rând, problema nu s-a remediat. „Am fost la Primăria comunei, degeaba. M-am dus la Consiliul Județean, la Prefectură, de-acolo au trimis echipă de la Mediu, care a aflat că n-are autorizație pentru spălătorie. Apoi, și-a obținut autorizația, dar problema cu șanțurile tot a rămas”, oftează Irina Toșe.

Este aproape convinsă că un pensionar nu se poate pune cu un afacerist, dar totuși săptămâna aceasta a primit, pentru întâia oară, o mică speranță. „În urmă cu două săptămâni, am sunat la Drumuri, la Cluj, să le spun și lor că E60 n-are șanț aici la noi. Nu m-au băgat în seamă, așa că am sunat peste ei, la București. Abia acolo m-a ascultat cineva și, după două săptămâni, azi (n.r. marți) a venit cineva la fața locului, cu cei de la Primărie cu tot. Am înțeles că i-au spus omului de la spălătorie ce zic și eu de-atâția ani: că n-avea voie să înfunde șanțul”, a spus femeia.

Așteaptă acum cu mare interes să vadă dacă proprietarii afacerii care înflorește la colțul casei ei vor lua măsuri, măcar acum, sau în continuare ea va munci degeaba în grădină...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!