Da, vremurile pe care le trăim nu sunt dintre cele mai optimiste. Dar, dacă ne uităm la partea plină a paharului, găsim mereu motive să ne facem viaţa mai frumoasă! Tocmai în acest scop, centrul comercial ERA Park Oradea, din Calea Aradului nr. 62, readuce în faţa pasionaţilor de frumos expoziţia spectaculoasă de fluturi tropicali vii!

Evenimentul se va desfăşura începând de sâmbătă, 17 octombrie, până pe 30 octombrie, într-un loc special amenajat sub cupola centrului comercial. Toţi cei care vor trece pe aici vor avea posibilitatea să admire peste 150 de fluturi vii, originari din America de Sud şi Asia.

Expoziţia este realizată în parteneriat cu Casa Fluturilor Praid, din judeţul Harghita, primul aşezământ permanent de fluturi din România. Acolo, fluturii sunt crescuţi într-un cadru special, într-o clădire cu propriul lor "spaţiu de zbor", cu un microclimat tropical, ornat cu plante tropicale, completat de un mic lac şi o alee circulară.

Printre "piesele de rezistenţă" de la ERA Park se vor afla Fluturele de azur (Morpho peleides), denumit de proprietari "virtuosul colecţiei", graţioşii fluturi zebra (Heliconiinae) ori fluturii bufniţa uriaşă (Calligo memnon) care lenevesc mereu.

Potrivit proprietarilor colecţiei, fluturii provin din ferme dedicate din America de Sud, Asia şi Africa, ajungând în România sub formă de crisalide. Acestea sunt puse într-o clocitoare construită special, unde după câteva zile, în funcţie de specie, văd lumina zilei nişte fluturi minunaţi. Proprietarii Casei Fluturilor sunt preocupaţi să aducă mereu în atenţia publicului specii noi.

Expoziţia de la ERA Park Oradea va fi deschisă zilnic, între orele 9 şi 19, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să achiziţioneze şi mici suveniruri.

Dat fiind contextul epidemiologic, respectarea măsurilor împotriva Covid-19 e obligatorie. Cei care vor vizita spaţiul special amenajat trebuie să aibă temperatura sub 37,3 grade Celsius, să poarte neapărat masca de protecţie, dar şi să folosească soluţiile dezinfectante puse la dispoziţie de organizatori. De asemenea, păstrarea distanţei de siguranţă este necesară, aşa că nu vă îngrămădiţi, fiecare are timp suficient pentru a admira ineditele exponate!

"Intrarea este gratuită, vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii centrului comercial.