Fenomentul numit super-luna, adică atunci când luna este la cea mai mică distanţă de Pământ va fi observat sâmbătă, 5 mai. Termenul ştiinţific pentru aceast fenomen este perigeu.

Distanţa Lunii faţă de Pământ variază în fiecare lună între 357.000 şi 406.000 de kilometri din cauza orbitei eliptice din jurul Terrei. Sâmbătă, Luna se va afla la o distanţă de aproape 357.000 de kilometri faţă de Pământ. În acest caz, luna va părea cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare decât în alte perioade ale anului, conform datelor făcute publice de NASA.

Ultima oară, fenomenul a putut fi observat în luna martie a anului trecut. Specialiştii NASA susţin că luna se va vedea cel mai bine când se apropie de orizont.

În plus, perigeul nu va coincide doar cu Luna plină, ci şi cu momentul în care satelitul natural al Pământului se află cel aproape de planeta noastră în întreg anul. De asemenea, super-luna va coincide şi cu ploaia de meteoriţi anuală, numită Eta Aquarid, care va avea, sâmbătă, o intensitate maximă, potrivit Gândul.