Primăria Oradea a modernizat sistemul de supraveghere video din Sala Ghișeelor - cunoscută de orădeni drept „Piramida” - prin instalarea unor echipamente de înaltă rezoluție, menite să asigure protecția angajaților și a cetățenilor care trec zilnic pe acolo.
Potrivit administrației locale, vechiul sistem era depășit din punct de vedere tehnic și moral, iar modernizarea era necesară pentru creșterea siguranței și pentru a putea gestiona mai bine eventualele incidente sau situații speciale.
„Zilnic, mii de oameni ajung la ghișeele din Piramidă cu diferite probleme. Astfel, pot apărea situații deosebite, ce necesită verificare prin intermediul sistemului video. Vechiul sistem de supraveghere era depășit. De aceea, se impunea o investiție în calitate”, a declarat Călin Corpaș, consilier al primarului și coordonator IT.
Camere 4K și 2K, vizibilitate 360 de grade
Toate cele 27 de ghișee din Piramidă au fost dotate cu camere video 2K cu microfon încorporat, iar în tavanul de sticlă a fost instalată o cameră panoramică 4K cu vizibilitate de 360 de grade și zoom motorizat.
Pe lângă acestea, alte șapte camere 4K au fost montate la intrările în clădire, iar opt camere similare au fost amplasate deasupra birourilor din sala ghișeelor. Toate sunt prevăzute cu vedere pe timp de noapte (infraroșu) și sunt integrate într-un sistem de monitorizare în timp real, cu redare live și funcție de playback.
Primăria anunță că în perioada următoare vor fi montate încă 12 camere video în diverse alte zone ale instituției.
Noul sistem a fost realizat de Compartimentul IT al Primăriei, iar montajul și configurarea au fost asigurate de firma Nexia Consulting SRL, valoarea totală a serviciilor fiind de 83.625,68 lei, fără TVA.