Răsturnare de situație în criza politică de la București. Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, iar președintele Nicușor Dan l-a nominalizat duminică pe liberalul Adrian Veștea pentru formarea noului Guvern. Decizia a fost criticată dur de Ilie Bolojan, președintele PNL și premier demis, care susține că nu a fost consultat și acuză o „încercare de rupere a PNL”.
„O persoană cu valori”
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat duminică dimineață, la Palatul Cotroceni, că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat și că îl desemnează pentru funcția de prim-ministru pe Adrian Veștea, lider liberal și fost ministru al Dezvoltării.
Nominalizarea este surprinzătoare nu doar pentru că vine înainte ca Guvernul Tomac să ajungă la vot în Parlament, ci și pentru că noul premier desemnat provine chiar din PNL, partid condus de Ilie Bolojan, fără ca acesta să fi fost, potrivit propriei declarații, informat în prealabil.
Șeful statului l-a prezentat pe Veștea ca pe un politician cu experiență administrativă, amintind că a fost primar, președinte de Consiliu Județean la Brașov și ministru al Dezvoltării.
„Domnul Adrian Veștea a parcurs toate etapele administrative - a fost un primar de succes, a fost un președinte de consiliu județean de succes, a fost un ministru de succes. E o persoană care a atras fonduri europene, e o persoană preocupată de dezvoltare”, a spus președintele.
Nicușor Dan a invocat, între altele, dezvoltarea Aeroportului din Brașov, dar și faptul că Veștea este „o persoană categoric pro-occidentală” și „o persoană de dialog”.
„Este o persoană categoric pro-occidentală, o persoană cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete și are responsabilitatea bugetelor. Deci sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină”, a mai spus președintele.
Dan a răspuns indirect și celor care l-au criticat pentru nominalizarea lui Tomac, cu șanse mici să devină premier: „Vreau să-i mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitatea de care a dat dovadă, pentru asumare și pentru responsabilitate. Și vreau să spun că nici domnul Tomac, și nici eu nu ne-am jucat de a guvernarea. Am mers în această direcție în urma consultării cu partidele politice. În acest moment însă este clar că o soluție politică este cea care este potrivită. Și vreau să le mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care erau pregătiți să facă parte din Guvern, oameni cu pregătire solidă, care au avut curajul să-și lase parcursul profesional pentru a veni în slujba cetățenilor într-un Guvern al României, și oameni pe care noi am înțeles că ne putem baza și de care societatea noastră are nevoie”.
Veștea vrea guvern politic
Adrian Veștea a declarat, după desemnare, că își asumă mandatul „într-un moment de criză politică” și că vrea să formeze un guvern politic, sprijinit de partidele democratice pro-occidentale. „Cunosc bine statul român și știu de la firul ierbii care sunt așteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă și ce este de făcut”, a spus Veștea, amintind că are un parcurs de 30 de ani în PNL.
„Îmi doresc un guvern politic, care să-și asume reforme reale și care să mențină România pe direcția pro-occidentală”, a declarat premierul desemnat.
Veștea a spus că printre prioritățile sale se numără finalizarea proiectelor din PNRR, aderarea României la OCDE și operaționalizarea programului SAFE, pentru consolidarea securității.
„Plec la drum cu gândul la toți primarii din această țară, cu care am lucrat, cu gândul la toți românii pe care doresc să-i servesc cu loialitate și responsabilitate”, a mai spus Veștea.
Bolojan: „Un act ostil”
Anunțul a declanșat o reacție dură din partea președintelui PNL, Ilie Bolojan, totodată premierul demis. Bolojan a transmis că nici el, personal, nici conducerea PNL nu au fost informați înainte ca Nicușor Dan să anunțe nominalizarea lui Veștea.
„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD”, a transmis Ilie Bolojan.
Liderul liberal a acuzat că încercarea de a impune unui partid un premier din propriile rânduri, fără consultări prealabile, „încalcă orice principiu de colaborare politică loială”.
„În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a mai transmis Bolojan.