Ministerul Educației a publicat marți după-masă notele la examenul de Evaluare Națională, în premieră cu o zi înainte de data anunțată.

Niciun absolvent de gimnaziu din Bihor nu a obținut media 10. De altfel, la nivel național, s-au obținut, în acest an, doar 7 medii de 10, în București, Iași, Mureș, Gorj și Prahova.

Cea mai mare medie, 9,95, au primit-o doi elevi orădeni, unul de la Colegiul Emanuil Gojdu și altul de la Liceul Ortodox. Ambii au luat 10 la examenul la limba română și 9,90 la matematică.

Procentul mediilor mai mari decât 5 în județul Bihor este de 74,2%. Din cei 4.451 de candidați înscriși, 4.205 au medii, ceea ce înseamnă că au susținut toate examenele la care s-au înscris, iar din aceștia 1.086 au medii între 1 și 4,99.

Medii între 5 și 5,99 au 557 de elevi bihoreni, între 6 și 6,99 au 669 elevi, iar între 7 și 7,99 au obținut 739 de elevi.

Alți 755 de elevi bihoreni au medii între 8 și 8,99, iar note și mai mari, cu medii peste 9 au 399 de absolvenți de gimnaziu.

Elevii pot depune cereri să-și vadă lucrările pe 1 iulie, între orele 14 și 18. Contestații se pot depune în zilele de 1 iulie, tot între orele 14 și 18, respectiv în 2 și 3 iulie.

La vizualizarea lucrării, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte sau un reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 8 iulie.

Vezi raportul detaliat al Ministerului Educației:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!