Veste surprinzătoare pentru fanii baschetului orădean: americanul William Franklin revine la CSM CSU Oradea.

Anunţul a fost făcut de conducerea clubului miercuri seară, după meciul cu liderul grupei B din Bascketball Champions League, Le Mans Sarthe, pe care orădenii l-au pierdut cu 60-79.

"CSM CSU Oradea şi William Franklin au ajuns la un acord cu privire la o colaborare a cărei durată se va întinde până la sfârşitul acestui sezon competiţional. Americanul se întoarce la echipa pe care a ajutat-o să devină campioană a României", se arată pe site-ul www.csmoradea.ro.

Decizia conducerii clubului este cu atât mai surprinzătoare cu cât Franklin nu a mai jucat baschet profesionist de la încheierea sezonului precedent. De altfel, arată site-ul citat, ultimele sale jocuri s-au consemnat pe parcursul verii trecute, când a participat la un redutabil turneu de baschet cu statut amator, alături de foştii săi colegi de la universitatea Bradley.

"El nu a mai jucat un meci competitiv de mai bine de cinci luni, astfel încât în primă fază va trebui să se pună la punct pe parte fizică, urmând să lucreze individual sub îndrumarea preparatorului fizic, Marius Marinău. Ulterior, Franklin va intra în programul echipei, acolo unde va avea de asimilat noutăţile din sistemul de joc, dar şi particularităţile din jocul unor sportivi alături de care nu a mai jucat în trecut, chiar dacă majoritatea componenţilor echipei i-au fost colegi de-a lungul sezoanelor precedente", se mai arată pe site-ul oficial al clubului.

De altfel, în cadrul conferinței de presă de după meci, antrenorul Cristian Achim a dat asigurări că revenirea la echipă a lui William Franklin nu va determina plecarea vreunui alt jucător.

Născut pe 5 aprilie 1985, în Texas, Franklin este conducător de joc. El măsoară 1.85 metri şi are o experienţă de patru sezoane în echipamentul CSM CSU Oradea (în primul nu a jucat accidentându-se la genunchi în presezon).

CSM notează că , în Liga Naţională, Franklin are jucate 120 meciuri, 18 în Cupa României şi 6 în EuroChallenge pentru CSM CSU Oradea. El a reprezentat clubul la trei ediţii ale All Star Game-ului, în 2013, 2014 şi 2016. La nivelul Ligii Naţionale, Will are medii statistice de 10.1 puncte, 4.9 pase decisive. 3.8 recuperări, 1.3 intercepţii şi 13.5 la eficienţă în 30:43 minute pe partidă. De asemenea, are procentaje de 50% la două puncte, 36% la trei puncte şi 78% la linia de pedeapsă.

Absolvent al universităţii Bradley în 2007, Franklin a jucat la nivel profesionist pentru ENAD (Cipru), Borac Nektar (Bosnia), NY Phantoms Braunschweig (Germania), Energa Czarni Slupsk şi Polski Cukier Torun (Polonia), respectiv Etoile Sahel (Tunisia).