Rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare în judeţul Bihor arată că Partidul Naţional Liberal a câştigat cele mai multe voturi, urmat în clasament de UDMR şi PSD. O mare surpriză la aceste alegeri, inclusiv în plan local, o oferă Alianţa pentru Unirea Românilor, care a întrecut, se pare, Alianţa USR-PLUS în opţiunile bihorenilor. 

Concret, după numărătoarea paralelă a voturilor din 601 din totalul de 655 de secţii din judeţul Bihor, făcută de PNL, rezultatele arată că, pentru Senatul României lista PNL a obţinut 34,49% dintre voturile bihorenilor, în vreme ce UDMR a adunat 20,79%, iar PSD - 19,27%. 

Pe locul al patrulea în preferinţele bihorenilor a urcat, surprinzător, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), care a primit 8,6% dintre voturi. Abia apoi urmează Alianţa USR-PLUS, cu 7% dintre sufragii. 

Pro România a adunat abia 3,6% dintre opţiunile bihorenilor, iar PMP doar 2,21%, deci cele două partide nu întrunesc pragul electoral. 

Și pentru Camera Deputaţilor, lista PNL a primit în Bihor cele mai multe voturi, 33,01%, după cum arată rezultatele parţiale.

Urmează UDMR - 20,54%, PSD - 18,69%, AUR - 8,46%, Alianţa USR-PLUS - 7,15%, Pro România - 3,8%, PMP - 2,49%. 


În 2016, rezultatele finale în Bihor au arătat astfel: 

Camera Deputaţilor:

1. PSD – 72.537 voturi (33,75%)
2. PNL – 57,920 voturi (26,95%)
3. UDMR – 50.403 voturi (23,45%)
4. USR – 9.547 voturi (4,44%)
5. ALDE – 8.349 voturi (3,88%)
6. PRU – 5.198 voturi (2,41%)
7. PMP – 4.387 voturi (2,04%)
8. PRM – 1.396 voturi (0,64%)
​​​​​​​9. PER – 1.292 voturi (0,60%)
10. Alianţa Noastră România – 1.166 voturi (0,54%)

Senatul României: 

1. PSD – 71.989 voturi (33,44%)
2. PNL – 59.544 voturi (27,66%)
3. UDMR – 51.017 voturi (23,70%)
4. USR – 9.381 voturi (4,35%)
5. ALDE – 8.818 voturi (4,09%)
6. PRU – 5.684 voturi (2,64%)
7. PMP – 4.434 voturi (2,06%)
8. PRM – 1.584 voturi (0,73%)
9. PER – 1.503 voturi (0,69%)
10. Alianţa Noastră România – 1.271 voturi (0,59%)

La alegerile locale din această toamnă pentru Consiliul Judeţean, votul politic a arătat astfel: PNL - 56,86%; UDMR 17,21%, PSD - 15,54%.