Programată să se desfăşoare joi la prânz, prelegerea publică parte a concursului de profesor universitar la Departamentul de Textile în cadrul Universităţii din Oradea, unde singur candidat era Daniela Ionescu, nu a mai avut loc.

În primă fază, prelegerea, la care a participat şi reporterul BIHOREANULUI, părea doar că întârzie, deoarece profesorul Ilare Bordeaşu de la Timişoara a ajuns la ora 13.30, în loc de ora programată 12. După ce Bordeaşu s-a scuzat pentru întârziere, comisia a chemat candidata în sală.

Ajunsă în faţa celor cinci profesori, Daniela Ionescu a făcut anunţul surpriză: "Eu vreau să vă anunţ oficial că îmi retrag participarea la examen. Nu sunt de acord să particip la un concurs care nu a respectat condiţiile legale de concurs".

Întrebată de preşedintele comisiei, profesorul orădean Tiberiu Vesseleny, la ce anume se referă, Ionescu a spus că ştie că nu s-a respectat procedura de concurs, în sensul că membrii comisiei nu au primit dosarul de concurs al candidatei cu mai mult de cinci zile înainte de concurs, cum prevede regulamentul. Vesseleny a confirmat că această disfuncţionalitate a existat, vina fiind a reprezentanţilor Universităţii, nu a candidatului ori a comisiei.

"Ar fi o imoralitate din partea mea să-i fac pe membrii comisie părtaşi", a răspuns Ionescu. Conferenţiarul a mai spus şi că şeful Direcţiei pentru Asigurarea Calităţii din Universitate, Ştefan Nagy, i-a cerut lămuriri suplimentare la dosar, ceea ce, consideră ea, "nu era de îndatorirea lui", dar şi că au apărut discuţii despre contractele ei de cercetare şi că asupra comisiei s-au făcut presiuni mediatice. Vesseleny a asigurat-o însă că nici el, nici comisia nu au avut presiuni din partea mass-mediei.

"Nu sunt de acord să facem compromisuri de niciun fel. Procedura spune că dosarul trebuia transmis, probabil că s-a aşteptat ca fiecare să-şi facă partea în această melodramă. Nu mă complac într-o situaţie de genul acesta", a mai spus Ionescu.

Catalogând decizia ei ca fiind "radicală", profesorul Bordeaşu a intervenit spunând la rândul său că el personal avea de gând să oprească acest concurs. "Nu doream să vă las să începeţi prelegerea. Legea şi procedura prevăd că este posibilă amânarea concursului în termen de 45 de zile şi eu venisem cu ideea să propun amânarea", a spus timişoreanul.

Astfel, comisia de concurs a concluzionat că va transmite Universităţii din Oradea că a decis amânarea concursului, pe motiv că procedura nu a fost respectată.

Întrebaţi de BIHOREANUL ce înseamnă concret acest lucru, membrii comisiei au spus că Universitatea poate relua concursul în termen de 45 de zile, cu aceeaşi comisie de concurs, dar cu reluarea inclusiv a înscrierilor. Astfel, oricine va putea să-şi depună dosarul de candidatură, iar data următorului concurs urmează să fie decisă de Universitate.

BIHOREANUL a arătat, în urmă cu două săptămâni, că Departamentul de Textile a pregătit un concurs de profesor universitar anume croit pentru Daniela Ionescu. Printre altele, articolul a arătat că însăşi comisia este formată din apropiaţi ai familiei Ionescu, mai precis lideri de sindicat colegi cu soţul candidatei, Gheorghe Ionescu, şi un co-autor la două cărţi de specialitate semnate de Daniela Ionescu.