Duminică, românii şi-au ales conducătorii pentru următorii patru ani şi sunt localităţi şi judeţe unde n-au ieşit câştigători favoriţii.
De pildă, după aproape 20 de ani în care a condus judeţul Vrancea, baronul PSD Marian Oprişan a pierdut funcţia. De asemenea, liberalul Nicolae Robu a pierdut la o diferență de circa 20% Primăria Timişoara în faţa lui Dominic Fritz (USR-Plus), un neamț crescut într-un sat din Germania și care a candidat pentru USR, iar PNL a pierdut Primăria Alba, după ce fostul viceprimar Gabriel Pleșa (USR PLUS) l-a învins pe Voicu Paul (PNL).
De altfel, pe lângă Timișoara, USR și-a mai contabilizat câteva victorii importante, la Brașov unde Allen Coliban l-a învins pe primarul PNL, George Scripcaru, care conducea orasul din 2004, iar Lucian Daniel Stanciu Viziteu l-a bătut la Bacău pe Sergiu Sechelariu cu o diferență mai mare de 10 procente.
Două detalii macabre care au însoțit aceste alegeri sunt că un primar din Dolj, Eugen Safta, candidatul la conducerea comunei Sadova din județul Dolj, a murit de infarct duminică noaptea, după aflarea rezultatelor, după ce a câștigat cel de-al treilea mandat, iar cel din Deveselu, decedat înainte de alegeri din cauza Covid-19, a câștigat un nou mandat. Ion Aliman, fost primar PSD al localității Deveselu (județul Olt) și candidat al social-democraților pentru un nou mandat, s-a stins în urmă cu zece zile din cauza Covid-19. „Victoria postumă a lui Aliman nu e întâmplătoare și are legătură cu strategia PSD care i-a îndemnat pe alegători să-l voteze pe candidatul plecat dintre cei vii pentru a se putea organiza noi alegeri în localitate”, arată Europa Liberă. Aliman a avut și doi contracandidați vii, de la PMP și ALDE, care n-au avut nicio șansă în fața sa. El s-a lăsat pețit de PNL, pe care l-a părăsit în ultima clipă întorcându-se la PSD.
Pe de altă parte, bucureștenii par că nu au învățat nimic din tragedia Colectiv. Deși anul trecut a fost condamnat în primă instanță la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv, Cristian Popescu Piedone a fost ales duminică în funcția de primar al sectorului 5, în fața PNL-istului Cristian Băcanu, susținut de USR-PLUS.
Conform rezultatelor parțiale, pe harta politică a României, dată de câștigătorii consiliilor județene, PSD a scăzut de la 29% la 20%, în vreme ce PNL a crescut de la 9 la 17.
Președinți Consilii Județene - Rezultate parțiale, ora 8, potrivit site-ului Radio Europa Liberă.
Primării Reședințe de Județ - Rezultate parțiale ora 8