Poliţiştii de frontieră din Borş au găsit, marţi, 10 migranţi afgani care încercau să iasă ilegal din România. Aceștia se ascundeau în compartimentul de marfă al unui TIR care se deplasa pe sensul de ieşire din ţară la frontiera Borş şi care transporta ulei de motor. 

La volanul TIR-ului se afla un cetăţean bulgar. "Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ulei de motor, din Bulgaria. În urma efectuării controlului amănunţit asupra compartimentului pentru marfă al mijlocului de transport, în interior au fost descoperiţi, ascunşi, zece cetăţeni străini", a transmis, miercuri, comisar-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. 

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au aflat că sunt cetăţeni din Afganistan, toţi bărbaţi, majoritatea solicitanţi de azil în România.

Pe de altă parte, poliţiştii ITPF Oradea de la punctul de trecere a frontierei Nădlac II au oprit, tot marţi, un alt TIR care se deplasa pe direcţia România – Portugalia, transportând anvelope, şi în care se aflau ascunşi alţi 10 migranţi din Afganistan.