Luna decembrie este aproape de final şi înainte ca sărbătorile să-şi aştearnă calmul şi armonia peste oraş, vă invităm, atât pe cei mici, cât şi pe cei mari, să trăiţi magia scenei alături noi la Teatrul Regina Maria!

Joi, 13 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia, va avea loc spectacolul O POVESTE FOARTE SIMPLĂ, care a câştigat anul acesta, în cadrul festivalului "Aplauzele de aur ale Bucovinei" de la Cernăuţi, premiul pentru cea mai bună coloană sonoră. Destinele unor animăluţe inimoase se împletesc într-un mod neaşteptat cu cele ale stăpânilor lor, dând viaţă unei poveşti foarte simple despre dragoste, sacrificiu şi familie. Un spectacol cu umor, surprize şi tâlc, care vă va impresiona până la lacrimi.

Vineri, 14 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, spectacolul SCRIPCARUL PE ACOPERIŞ, cel mai îndrăgit muzical montat pe scena Teatrului Regina Maria, se joacă din nou cu sala aproape plină, aşa că, dacă nu aţi achiziţionat încă bilete, vă îndemnăm să vă grăbiţi!

Vă reamintim că reprezentaţia din 15 decembrie a spectacolului URSUL ŞI CERERE ÎN CĂSĂTORIE s-a suspendat din motive organizatorice, iar cei care doresc să li se returneze contravaloarea biletelor sunt rugaţi să se prezinte la agenţia teatrului. Pe cei care şi-au achiziţionat biletele online, îi rugăm să trimită un e-mail la adresa info@biletmaster.ro.

Duminică, 16 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, vă invităm să asistaţi la încercarea domnului Jurdan de a se integra în înalta societate: se înscrie la cursuri de dans şi arte marţiale, angajeză profesori de teatru şi filosofie, iar casa şi-o decorează cu cele mai impunătoare opere de artă. Însă, toate acestea, în loc să-i aducă înnobilarea, îi oferă rolul de bufon în "spectacolul" creat de el însuşi. DOMNUL JURDAN - o lecţie hazlie despre autenticitate.

Sâmbătă, 22 decembrie, de la orele 11:00 şi 13:00, la Sala Arcadia, aveţi ocazia să-i cunoaşteţi atât pe Moş Crăciun, cât şi pe Moş Nicolae în cea mai recentă premieră a Trupei Arcadia – spectacolul SANIA LUI MOŞ CRĂCIUN! Reprezentaţia de la ora 11:00 este deja sold out, însă mai sunt câteva bilete de la ora 13:00 pentru cei care nu au reuşit încă să-şi rezerve locurile. Ajutaţi-l pe Moş Nicolae să-şi găsească "şorofu`" de la cizma zburătoare şi aflaţi dacă va reuşi Moş Crăciun să salveze magia sărbătorilor prin proiectul său special menit să încurajeze personajele negative din poveştile pentru copii să facă fapte bune.

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475.

DE CRĂCIUN, DĂRUIEŞTE TEATRU!

În perioada sărbătorilor ne găsiţi la Târgul de Crăciun, unde, la căsuţa cu cadouri teatrale, puteţi afla mai multe despre ofertele pe care le-am pregătit special pentru dumneavoatră! Astfel, până în data de 30 decembrie, în zilele impare, vom fi prezenţi în Piaţa Unirii între orele 16:00 – 21:00, iar în weekend între orele 16:00 – 22:00.

De asemenea, în perioada 13-21 decembrie, începând cu ora 19:00 şi în perioada 23-30 decembrie, începând cu ora 16:00 puteţi achiziţiona bilete direct de la colegii noştri din căsuţă, la oricare dintre spectacolele care apar în programul lunilor decembrie, ianuarie şi februarie!

Vă aşteptăm la teatru!

Ramona Gabriela Nemeş