Numărul bolnavilor cu COVID-19 din Bihor a crescut, duminică, la şase persoane. BIHOREANUL a aflat, din surse neoficiale, că s-a confirmat infectarea în cazul unui alt pacient din judeţ.
Sursele ziarului nu au putut preciza dacă este vorba de un bărbat sau de o femeie, la fel cum n-au putut spune nici dacă este o persoană care s-a aflat în carantină ori în auto-izolare.
Secretomanie de neînţeles
Informaţiile sunt cu atât mai greu de obţinut cu cât de sâmbătă autorităţile judeţene nu mai au voie să ofere niciun fel de infomaţie privind îmbolnăvirile confirmate. Aşa cum BIHOREANUL a scris, din ordin de la Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică Bihor poate transmite în buletinele zilnice doar informaţii privind persoanele în carantină şi auto-izolate.
De asemenea, la fel ca toţi colegii săi din ţară, prefectul Dumitru Ţiplea a primit de la MAI un ordin prin care i se interzice expres să ofere public detalii despre bolnavii cu COVID-19.
Grupul de Comunicare Strategică de la Bucureşti, singura entitate care transmite informaţii privind îmbolnăvirile cu noul coronavirus, a luat decizia să nu mai spună din ce judeţe sunt bolnavii nou confirmaţi, sub pretextul că aceştia ar putea fi „stigmatizaţi”. Membrii acestui grup ignoră însă că bolnavii nu au cum să fie stigmatizaţi atâta vreme cât nu se cunoaşte identitatea lor, iar autorităţilor nu li se cere să prezinte numele şi prenumele acestora, ci doar date statistice din judeţe, astfel încât cetăţenii să cunoască realitatea din comunitatea care îi înconjoară.
Doar "italieni"
Primul caz de coronavirus din Bihor a fost confirmat pe 13 martie, fiind vorba de o orădeancă de 49 de ani care se întorsese din Italia. Aceasta a minţit la frontieră, însă, aşa că n-a fost oprită în carantină, ci s-a dus acasă. Totuşi, femeia a pretins că a rămas auto-izolată.
Pe 18 martie, s-a confirmat al doilea caz din judeţ, la o femeie de 53 de ani, întoarsă de asemenea din Italia, şi care se afla într-un centru de carantină.
Următoarele 3 cazuri au fost confirmate pe 20 martie, fiind vorba de un bărbat şi o femeie întorşi din Italia pe 13 martie, precum şi de un bărbat revenit tot din Italia după o zi, pe 14 martie.
Pe de altă parte, duminică, România a înregistrat şi primele decese în rândul unor bolnavi infectaţi cu noul coronavirus. Este vorba de un bărbat de 67 de ani care a murit în spitalul din Craiova şi un altul de 75 de ani, din Capitală. Amândoi sufereau şi de alte boli.
Citeşte pe această temă şi articolele:
Cum se pregătesc spitalele din Oradea în lupta anti-coronavirus: 75 de paturi de ATI, alte 10 pe drum, termo-scanner la Judeţean, pentru a depista orice posibil bolnav
La secret! Din ordin de la Bucureşti, DSP Bihor nu mai comunică numărul bolnavilor cu COVID-19 din judeţ
Al doilea mort de coronavirus în România! Un bărbat din București