Principalul suspect în cazul crimei din Parhida a fost prins vineri după-amiază, după mai bine de 6 ore de căutări.
Potrivit informațiilor obținute de BIHOREANUL, bărbatul de 39 de ani, suspectat că a ucis o tânără de 18 ani aflată în practică la o fermă din zonă, a fost găsit în jurul orei 18, ascuns într-un lan de rapiță, nu departe de locul crimei. El era rănit la picior și avea hainele îmbibate de sânge.
La operațiunea de căutare au participat efective sporite de polițiști și jandarmi, fiind folosiți câini de urmă, drone și un elicopter. În cursul zilei, autoritățile instituiseră și filtre rutiere, iar suspectul fusese dat în consemn la frontieră.
De asemenea, la operațiune au participat și numeroși voluntari, impresionați de această dramă.
Așa cum BIHOREANUL a relatat, victima a fost găsită moartă vineri, pe un câmp din Parhida, prezentând răni grave în zona gâtului. Tânăra era elevă și își desfășura stagiul de practică la o fermă de capre din localitate.
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs crima și mobilul acesteia.
UPDATE, ora 19.37: Prins cu ajutorul elicopterului
Informația capturării suspectului a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
„Persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 39 de ani, din localitatea Parhida, a fost depistat, cu sprijinul elicopterului Inspectoratului General de Aviație, în jurul orei 18.10, ascunsă într-un lan de rapiță, la aproximativ 1 km. de locul comiterii faptei”, a transmis Fărcuța.
Aceasta a amintit că acțiunea a implicat „o mobilizare complexă de forțe și mijloace din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne”, fiind angrenați polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, precum și reprezentanți ai altor structuri teritoriale ale Poliției Române, alături de voluntari.
„Totodată, au fost instituite filtre rutiere, efectuate activități de căutare și scotocire în teren și utilizate mijloace tehnice specifice, respectiv drone, câini de urmă, binocluri cu termoviziune, respectiv un elicopter al Inspectoratului General de Aviație. De asemenea, au fost dispuse măsuri de consemnare la frontieră și au fost activate mecanismele de cooperare interinstituțională și transfrontalieră”, a mai precizat reprezentanta IPJ:
În teren, activitățile au fost coordonate atât de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cât și de șeful IPJ Bihor, chestorul Alin Haniș.
„Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta”, mai arată comunicatul.