Ultima zi de campanie era cât pe ce să se lase cu amenzi pentru PPDD. Zeci de membri ai Partidului Poporului Dan Diaconescu au mărşăluit prin oraş, pentru a-şi promova candidaţii, având pentru aceasta autorizaţie de la Primărie şi de la Jandarmerie.

În frunte cu candidatul la Primărie, Gheorghe Frenţ, şi cu şeful organizaţiei Bihor, Ioan Lascău, fost şef al Direcţiei Finanţelor Publice, PPDD-iştii şi-au început marşul vineri la ora 14 din Centrul Civic, unde e şi sediul organizaţiei judeţene, având ca traseu stabilit un itinerariu de-a lungul străzilor Independenţei, Primăriei, Calea Aradului, Meşteşugarilor, Sala Sporturilor, Piaţa Ioşia, Bulevardul Dacia, Transilvaniei, Piaţa Rogerius, Corneliu Coposu, Piaţa Decebal.

Echipaţi cu eşarfe mov şi cu steguleţe având imprimat chipul lui Frenţ, PPDD-iştii au fost însoţiţi şi de patru maşini: o Dacia Logan, două dubiţe şi un Opel decapotabil. În timp ce în Opel erau nişte tineri cu două steaguri uriaşe, unul al României şi celălalt al partidului, restul maşinilor erau echipate cu megafoane şi difuzoare puternice, din care răsuna îndemnul de a vota cu candidatul PPDD la Primăria Oradea.

Cum Regulamentul privind desfăşurarea activităţii de publicitate stradală instituit prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 954 din 2009 pe raza municipiului Oradea interzice "circulaţia vehiculelor echipate cu megafoane, portavoce sau orice alte mijloace sonore", Poliţia Locală a fost sesizată de marşul extrem de sonor al PPDD, însă agenţii n-au dat nicio amendă.

"Un echipaj s-a deplasat să verifice sesizarea, dar megafoanele maşinilor nu erau pornite în acel moment. Conform legii, poliţistul local putea să sancţioneze fapta doar dacă era el însuşi martorul ei", a explicat pentru BIHOREANUL şeful Poliţiei Locale Oradea, Paul Kover. Ca urmare, agenţii au însoţit marşul până la final, pentru a se asigura că megafoanele nu vor fi puse în funcţiune.

Kover spune, pe de altă parte, că PPDD a fost sancţionat de trei ori până acum, pentru acelaşi motiv: folosirea megafoanelor pe maşini. "Au fost emise două avertismente şi o amendă în cuantum de 1.000 de lei în această campanie electorală, tocmai pentru că au folosit autoturisme cu megafoane în oraş", a explicat şeful Poliţiei Locale.