Nu mai puţin de 540 de copii s-au reunit, la sfârşit de săptămână, pentru a promova sănătatea şi educaţia prin mişcare, la ERA Park. Ajuns la cea de-a opta ediţie, festivalul "Lumea Dansului" s-a desfăşurat vineri, între orele 11 şi 16, sub cupola centrului comercial, în organizarea Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

În total, au participat 49 de şcoli generale şi licee din Oradea şi judeţul Bihor. "Au fost 51 de momente de dans, de toate genurile: popular, modern, de societate, majorete, hip-hop ş.a.", a precizat, din partea organizatorilor, Daniela Marinău, profesor de sport la liceul Ghibu.

Festivalul a avut menirea să-i încurajeze pe copii să facă mişcare într-o manieră plăcută, mai ales că în foarte multe şcoli dansul este practicat ca activitate extracurriculară, şi a reunit elevi din clasa zero până în clasa a XII-a. Cum "Lumea Dansului" a devenit deja un eveniment tradiţional, dansatorii s-au pregătit câteva luni pentru el. Spectacolul a redat din plin talentul participanţilor, care au etalat costumaţii tradiţionale din Bihor şi din alte părţi de lume, aducând un plus de veselie şi culoare la ERA Park.

"Noi pur şi simplu dorim să-i încurajăm pe copii să facă exerciţiu fizic sisematic sub o formă plăcută lor. Acest festival se rezumă la dans, la mişcare, fără pretenţii de performanţă", a mai spus prof. Marinău.

La final, toate echipele participante au fost premiate de organizatori cu diplome, cu dulciuri, dar şi cu trofeul festivalului, în semn de apreciere faţă de efortul lor. Cea mai bună răsplată a fost, însă, reuşita spectacolului, dublată de sentimentul unei munci apreciate prin aplauzele celor care au venit să-i vadă...