Motociclişti din Bihor, Cluj, Satu Mare, Maramureş şi Sălaj s-au strâns sâmbătă după amiază în parcare Lotus Center, de unde au pornit într-un marş prin oraş, marcând astfel sfârşitul sezonului motociclistic.

Oamenii s-au întâlnit începând cu ora 15 şi şi-au expus motoarele la soare, în timp ce în boxe muzica "tuna". Înainte cu o jumătate de oră de start, se adunaseră în jur de 300.

"Vreau să vă spun că şi datorită acestor evenimente pe care le organizăm cu scopul de a sensibiliza şoferii că existăm în trafic, sezonul acesta n-am avut niciun accident mortal cu victime", a precizat organizatorul, Daniel Todoran, de la organizaţia White Wolves.

Motocicliştilor le-a făcut "galerie" şi un orădean în vârstă de 93 de ani, care a povestit că în tinereţe a condus o motocicletă BMW.

Oamenii au pornit, apoi, prin oraş, în jurul orei 17, ajungând, între altele şi prin Băle Felix şi parcând pe platoul Lotus Center.