Peste 300 de persoane l-au condus, joi, pe ultimul drum pe profesorul universitar Barbu Ştefănescu, fost prorector al Universităţii din Oradea şi şeful Şcolii Doctorale din cadrul instituţiei.

Cu două ore înainte de înmormântare, sicriul cu trupul neînsufleţit al istoricului a fost depus în holul Bibliotecii universitare, astfel încât toţi cei dornici să-i aducă un ultim omagiu să poată să o facă. La ora 13, sicriul a fost scos pe platoul din faţa Bibliotecii pentru slujba de înmormântare, care a fost oficiată de nouă preoţi ortodocşi.

Alături de familia fostului prorector au stat rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, preşedintele Senatului universitar, Sorin Curilă, şi episcopul greco-catolic al Oradiei, PS Virgil Bercea.

De asemenea, la ceremonie au fost prezenţi prorectorii Universităţii, decanii facultăţilor orădene, dar şi simple cadre didactice, mai cu seamă că şi soţia lui Barbu Ştefănescu, Florica Ştefănescu, este conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Printre cei prezenţi s-au mai numărat şi parlamentarii Florian Bodog şi Szabo Odon, dar şi numeroşi foşti studenţi ai profesorului.

Istoricul Barbu Ştefănescu a decedat în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 59 de ani. Profesorul era internat la Spitalul Judeţean, după ce vinerea trecută a suferit un accident vascular cerebral şi a intrat în moarte cerebrală.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, Barbu era, din vara anului trecut, şeful Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) din cadrul Universităţii din Oradea.

Între 2008 şi 2012, când Cornel Antal era rectorul Universităţii, Ştefănescu a deţinut funcţia de prorector responsabil cu relaţiile internaţionale, iar între 1999 şi 2008 a fost decan al Facultăţii de Istorie.

Între 1980 şi 1990, istoricul a fost şi şeful secţiei Etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, unde, de altfel, a lucrat din 1975 până în 2008.