De Ziua Pompierilor, sute de orădeni au invadat joi curtea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, curioşi să vadă cu ce luptă împotriva morţii pompierii şi angajaţii Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD). Cu mic cu mare, orădenii au urcat în maşinile de intervenţie, şi-au făcut fotografii cu pompierii şi paramedicii, au sărit de la înălţime şi au văzut cum se salvează o victimă a unui accident rutier, încorsetată într-o maşină strivită.

Eroi ai zilelor noastre

Manifestările dedicate celei de a 164-a aniversări a zilei de armă a pompierilor din România au debutat la Oradea, la ora 10, cu ceremonia depunerii unor coroane de flori la monumentul din faţa sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, de pe strada Avram Iancu, în cinstea memoriei pompierilor eroi căzuţi în Revoluţia de la 1848 în bătălia de pe Dealul Spirii, din Bucureşti.

După momentul solemn a urmat şedinţa festivă, la sediul ISU "Crişana", în cadrul căreia câţiva dintre ofiţerii şi subofiţerii unităţilor din Bihor au fost avansaţi în grad şi au primit decoraţii de merit. Dintre toate numele au ieşit în evidenţă doi pompieri militari ai Staţiei de Pompieri Aleşd. Cei "doi oameni de excepţie", cum i-a numit generalul de brigadă Ioan Baş, inspectorul şef al ISU "Crişana", sunt plutonierul Cristian Maliţa şi plutonier adjutant Florinel Lascău din cadrul Staţiei de Pompieri Aleşd, care au fost avansaţi în grad înainte de termen după ce, în urmă cu trei săptămâni aceştia au salvat viaţa unui bărbat de 62 de ani care s-a înecat în ştrandul din Aleşd. "Deşi erau în timpul liber, cei doi pompieri au salvat victima, au resuscitat-o şi i-au salvat astfel viaţa. Sunt eroi ai zilelor noastre", a spus generalul Ioan Baş.

"Pompieri" de ocazie

Ora 12 a însemnat debutul Zilei Porţilor Deschise, un moment mult aşteptat de orădenii dornici să îi vadă pe pompieri în acţiune. Printre primii care au păşit pragul unităţii de pompieri au fost reprezentanţii autorităţilor judeţene. Printre oficialităţi au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor Ioan Mang, secretarul Primăriei Oradea - Ionel Vila, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - chestorul Liviu Popa, comandantul Jandarmeriei Bihor - colonelul Ioan Huluban, şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea - Aurel Mascaş, şeful Serviciului Paşapoarte - Florin Butuc. Dacă cei mai mulţi dintre reprezentanţii autorităţilor au venit singuri, prefectul Claudiu Pop nu s-a sfiit să participe la eveniment însoţit de fiica sa, pe care a şi urcat-o într-o maşină de pompieri.

Zilei Porţilor Deschise la Pompieri a avut un succes peste aşteptările gazdelor. În mai puţin de două ore, peste 300 de persoane au încercat tehnica de luptă şi au participat la exerciţiile demonstrative. Unul dintre punctele de atracţie pentru cei mici, dar şi pentru unii părinţi, a fost aşa numita autoscară, maşina specială destinată salvărilor de la înălţime. După ce un echipaj de luptători cu focul au simulat salvarea unei victime blocate într-o locuinţă, la înălţime, pe care au aruncat-o apoi pe o imensă pernă cu aer, zeci de copii s-au bulucit să sară şi ei. Şi, nu s-au oprit vreo două ore. Alţii, mai atraşi de tehnică decât de distracţie, s-au urcat la bordul maşinilor de intervenţie, au pornit sirenele şi girofarurile, au încercat căştile, uniformele şi au încercat chiar şi măştile de respirat ale pompierilor.

Accident "de exerciţiu"

Un moment cu mare priză la public a fost exerciţiul SMURD, care a simulat salvarea unei persoane rănite, blocate într-o maşină implicată într-un eveniment rutier. Peste 100 de oameni s-au înghesuit să vadă cum îşi fac treaba paramedicii şi echipajul de descarcerare atunci când sunt solicitaţi să intervină la un accident.

La finalul exerciţiului au înţeles că lupta pentru o viaţă se traduce de cele mai multe ori în minute ori chiar secunde şi că reuşita ei depinde de profesionalismul cu care cei de la SMURD îşi fac meseria, făcând totul pentru siguranţa celui accidentat. Aplicaţia a fost prezentată, pe tot parcursul ei, de şeful Detaşamentului 1 Oradea al ISU "Crişana", locotenent colonelul Sorin Lupşea. La final, când "victima" a fost scoasă pe targă din maşina tăiată în bucăţi, orădenii i-au aplaudat impresionaţi pe cei şapte membri ai echipajului de descarcerare.

Ziua Pompierilor sa va încheia în Oradea cu o paradă publică la care vor participa zece maşini, cu echipaj complet, ale pompierilor militari, însoţiţi de SMURD şi echipajul de descarcerare. Coloana va porni la ora 18 din faţa sediului ISU "Crişana" şi va urma traseul Traian Moşoiu - Piaţa 1 Decembrie - Piaţa Independenţei - General Magheru - Bulevardul Ştefan cel Mare - Bulevardul Transilvaniei - Matei Basarab - Avram Iancu.

Ziua de 13 septembrie reprezintă aniversarea Bătăliei din Dealul Spirii, când un detaşament de 166 de pompieri, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, a luptat cu îndârjire şi curaj împotriva a 5.000 de ieniceri. Această zi de sacrificiu şi de glorie a rămas întipărită în istorie şi a fost aleasă drept dată aniversară pentru curajul şi devotamentul luptătorilor cu focul.