Apropiaţii unui tânăr grav bolnav, Sebastian Iftimi, au iniţiat o campanie de strângere de mesaje de bine, cu scopul de a-i face ziua de naştere mai frumoasă. Sebastian a împlinit joi 26 de ani şi suferă de anemie aplastică, o boală foarte gravă pentru a cărei tratament este nevoie de un transplant cu celule Stem.

Circa două sute de persoane s-au mobilizat pentru a-i trimite lui Sebastian gânduri de bine, mesaje care i-au fost prezentate joi, chiar în ziua în care tânărul a împlinit 26 de ani, într-o emisiune surpriză, la Radio Transilvania. Familia, prietenii şi susţinătorii lui s-au strâns în studio, având un tort şi o parte dintre mesaje.

"Viaţa e frumoasă, meriţi să o trăieşti. Tot ce îţi propui vei reuşi. Mă bucur să-ţi spun "La mulţi ani", a scris Mircea, "Totul va fi bine. Nu te teme", l-a încurajat şi Roxana.

Între cei care s-au alăturat campaniei s-a numărat şi trupa Akcent, dar şi cântăreaţa Inna, care au înregistrat un mesaj şi i l-au transmis sărbătoritului.

Campania "Cuvintele care fac minuni" a fost iniţiată în colaborare cu apropiaţii tânărului, de Ioana Ştefănică, de la Radio Transilvania, şi de Felicia Mureşan, de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. "S-a pornit de la ideea că bolile trebuie tratate, în primul rand, psihologic. Feedback-ul orădenilor a fost surprinzător, organizatorii reuşind să strângă foarte multe mesaje încurajatoare pentru Sebi, împărţind fluturaşe în diverse locuri. Acestea trebuiau completate cu numele şi cu un scurt mesaj", arată un comunicat al Clubului Leo Black Eagle, implicat în organizare.

Pentru această ocazie apropiaţii tânărului au creat un grup pe Facebook, o adresă de e-mail cazumanitarsebastianiftimi@gmail.com şi au împărţit afişe prin oraş. Mesajele de încurajare continuă încă să vină pentru Sebastian.

Pe de altă parte, operaţia la care va fi el supus este foarte costistitoare, 150.000 de euro, bani care se aşteaptă să fie alocaţi de Ministerul Sănătăţii, dar în plus, el mai are nevoie de o sumă de bani care să îi asigure şederea în ţara în care va fi efectuată operaţia.

Pentru a-l ajuta, Clubul Leo "Black Eagle" Oradea organizează sâmbătă 25 ianuarie, de la ora 18, spectacolul caritabil "O seară pentru Sebi", la Casa de Cultură Oradea, fosta ARLUS.

Spectacolul caritabil îi are ca invitaţi pe Ana Maria Georgescu, Replay Dance Studio, Saylas şi Carmen Stoica, Trupa de teatru Magne, Blue Strings, Răzvan Dobai, dar şi iluzioniştii Eduard şi Bianca.

Amfitrionii evenimentului caritabil vor fi Ana Maria Georgescu şi actorul Ciprian Ciuciu, iar preţul unui bilet este de 15 lei şi poate fi cumpărat deja de la Casa de Cultură.

"Faptul că sunt dopat cu medicamente (singurele care mă mai menţin în viaţă) nu mă opreşte să mă gândesc la cum ar trebui să fie viaţa mea alături de familia şi prietenii mei. Nu pot să accept atât de uşor moartea pentru că e un pic prea devreme şi cred că ar fi bine să o las să mai aştepte", spune Sebastian Iftimi.

Toţi cei care vor să îl ajute pot face donaţii în contul RO35UGBI0000392001651, în lei, RO28UGBI0000392001652, în euro, deschise la Garanti bank Oradea, sau pot lua legătura cu familia, la tel: 0746.055.294.