Orădenii şi turiştii care vizitează oraşul pot să-şi cumpere suveniruri care să le amintească de urbe.

Asociația de Promovare a Turismului din Oradea a realizat 10 modele de magneţi, căni, sacoşe, carneţele şi brelocuri, toate legate de Oradea și Băile Felix, care de săptămâna trecută pot fi cumpărate din cinci chioşcuri de ziare (str. Republicii - pietonală, în faţa Magazinului Crişul, lângă Podul Intelectualilor, la capăt de linie Nufărul şi la Gara Centrală).

Prețurile obiectelor variază între 2 şi 20 lei.

Totodată, de la sfârşitul lunii iulie, vizitatorii oraşului pot să-şi cumpere un card de turism. Oradea City Card este valabil pentru o singură persoană și oferă călătorii nelimitate pe durata a 48 de ore în Oradea și în staţiunile vecine.

De asemenea, cardul oferă reduceri la obiectivele turistice și la mai multe magazine şi localuri din oraş. El poate fi cumpărat de la aceleaşi chioşcuri de ziare, precum şi de la chioşcurile OTL, pentru 15 lei.