Pensionat în urmă cu un an, fostul şef de la Crimă Organizată, Nicolae Stamate, este "back in business". Bihorel a aflat că fostul comisar-şef s-a învârtit de un post de şef la cunoscuta firma de pază numită edificator SWAT, fix cum li se zice mascaţilor pe americăneşte.

12 fortos.jpgDacă, însă, oamenii lui Stamate ar vedea cum se antrenează yankeii, ar rămâne cu toţii mască, aşa că nici n-ar mai fi nevoie apoi ca la intervenţii să-şi facă apariţia cu cagulele pe faţă. Având în vedere că SWAT înseamnă "Special Weapons and Tactics", tacticile fostului boss de la Crimă Organizată ar putea revoluţiona lumea paznicilor din Oradea.

Bihorel e curios să vadă dacă în firmă vor lucra tot pensionari, colegi cu ex-comisarul şef. Renumiţi că nu dau niciodată înapoi, dar nu neapărat dintr-un curaj fără egal, ci fiindcă la vârsta lor nu mai pot s-o ia la sănătoasa.