UDMR-istul Szabo Odon a afirmat, joi, că i-a trimis o adresă ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, întrebându-l despre situaţia banilor de navetă care nu au mai fost plătiţi de cinci luni.

"Legea Educaţiei arată că Ministerul este cel care trebuie să plătească aceşti bani pentru transportul elevilor în limita a 50 de kilometri până la liceul la care studiază. Este responsabilitatea lor. Din păcate, de cinci luni de zile, în Bihor, dar am semnale că şi în alte judeţe, aceşti bani nu au fost plătiţi", a declarat deputatul UDMR într-o conferinţă de presă.

În condiţiile în care un abonament pe o distanţă de 40-50 kilometri costă peste 100 de lei, Szabo Odon a declarat că există familii ajunse în situaţia de a-şi retrage copiii de la şcoală. "O familie din nordul judeţului, cu trei copiii, toţi la liceu, nu are posibilitatea să le plătească abonamentele, căci părinţii doar lucrează pământul, ca atare nu au venituri în bani. Acum au ajuns să se gândescă pe care dintre ei îl scoate de la liceu", a afirmat Szabo Odon.

Politicianul a adăugat că dacă statul, prin Ministerul Educaţiei, nu este capabil să le ofere elevilor beneficiile garantate prin lege face o discriminare între cei de la oraş şi cei de la ţară, care nu au un liceu în apropiere. "Dacă statul te obligă să faci zece clase, ar trebui să se asigure că-ţi oferă şi această posibilitate", a mai spus deputatul UDMR, precizând că aşteaptă un răspuns din partea ministrului Educaţiei.