În perioada 5-10 august 2013, Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius a organizat, printr-un proiect finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, tabăra Junior Ranger "Valea Iadului", la care au participat 15 elevi câştigători din şcolile municipiilor Oradea şi Beiuş, dar şi din comunele Curăţele şi Bulz.

Tinerii au fost cazaţi în corturi la cantonul Murgaşu din aria protejată Valea Iadului. Aceştia au facut trasee zilnice, parcurgând zeci de kilometri, au vizitat Cascadele Vălul Miresei, Ieduţului, Iadolina, Miss, şi au urcat până la altitudinea de 1500 m pe vârful Gruiul Ursului.

Tinerii au fost împărţiţi în echipe (Smile, Salvatorii, The Girls, Master Rangers) şi au concurat pentru titlul de cea mai bună echipă şi cel mai bun Junior Ranger.

Participanţii au învăţat tehnici şi metode de orientare pe trasee, li s-a explicat importanţa echipamentului, identificarea urmelor de animale, recunoaşterea speciilor din ariile protejate, necesitatea protecţiei mediului, colectarea selectivă a deşeurilor, etc.

În final, câştigătoare a fost declarată echipa Smile, formată din Boc Iulia, Filip Paula, Dinu Miruna şi Blaga Georgiana. Premiul de cel mai bun Junior Ranger a fost împărţit între tânărul cercetaş Lucaciu Alex din Oradea şi eleva Filip Paula-Alexandra din comuna Bulz.

"Noi credem că toţii tinerii pot fi consideraţi câştigători în urma participării la tabăra Junior Ranger 2013", a concluzionat Mihai Togor, preşedintele Aqua Crisius.