E liniştea de dinaintea furtunii la PDL Bihor, în urma rezultatelor zdrobitoare din alegeri. Chiar dacă scorul se prefigura dramatic încă de la publicarea primelor exit poll-uri, după o îndelungată tăcere, abia marţi, după rezultatele oficiale furnizate de Biroul Electoral Judeţean, liderii partidului şi-au recunoscut înfrângerea.

"Rezultatele sunt mult mai slabe ca în 2008. Sigur, este o corelare între activitatea partidului din ultimii ani, şi problemele din plan local, cu schimbarea preşedintelui (demisia lui Ştefan Seremi - n.r), dar şi un vot negativ din partea populaţiei", a declarat Ionel Avrigeanu, cel care duminică seară, la publicarea exit poll-urilor se mai arăta convins că PDL va obţine Consiliul Judeţean.

Întrebat de BIHOREANUL dacă este mulţumit de scorul obţinut de candidatul PDL la CJ, Radu Ţîrle, care a luat doar 18,44% (deci nici măcar jumătate din voturile contracandidatului său Cornel Popa - 48,37%), în vreme ce partidul a fost cotat cu 17,86% din voturi, Avrigeanu a recunoscut că s-a înşelat. "Da, eram optimist şi din păcate m-am înşelat. Mă aşteptam la un rezultat mai bun din partea dânsului", a declarat liderul PDL Bihor.

Întrebat dacă, în urma scorului îşi va da demisia de la preşedinţia PDL Bihor, aşa cum a anunţat că va face, la Bucureşti, Elena Udrea, Avrigeanu a spus că, fiind interimar, demisia sa este la dispoziţia conducerii centrale a partidului, "dar nu cred că un alt interimat este de folos". Totuşi, acesta consideră că cineva trebuie să răspundă de scorul mic din plan local, dar nu înainte de alegerile din toamnă, pentru că ar dezechilibra partidul. "Biroul Permanent Judeţean ar trebui să demisioneze în bloc. Însă urmează alegerile parlamentare şi nu este momentul pentru astfel de schimbări masive", a precizat Avrigeanu.

În viitorul apropiat, PDL Bihor va face o analiză a rezultatelor pe fiecare localitate în parte. "Dincolo de rezultatele slabe, sunt discrepanţe mari între votul la primar şi votul la CL pe anumite secţii de votare, sunt localităţi unde candidatul nu şi-a adus voturile", a mărturisit Avrigeanu. "Reproşurile se fac numai în cadrul partidului, sigur că sunt de făcut", a mai spus el.

Şi liderul PDL Oradea, Dorin Corcheş, promite măsuri. "Cu siguranţă, ca preşedinte al organizaţiei municipale, voi avea o discuţie cu conducerea organizaţiei judeţene şi voi avea o reacţie în urma rezultatelor finale în alegeri. Vom face o analiză clară, pe fiecare secţie votare şi colegiu în parte", a spus Corcheş, recunoscând că "nu exclud nici demisia" de la şefia PDL Oradea.

Pe de altă parte, conducerea PDL Bihor a anunţat pentru miercuri o conferinţă de presă în care e de aşteptat să prezinte o analiză mai aplicată a rezultatelor la alegeri.

Rezultatele înregistrate de democrat liberali în Oradea şi în Bihor sunt cele mai slabe din ultimii ani. Candidatul PDL pentru Primăria Oradea, Mihai Groza, a obţinut doar 6,1% din voturile orădenilor, în vreme ce la Consiliul Local partidul a obţinut 9,50% din voturile orădenilor, adică doar 3 mandate. În ce priveşte Consiliul Judeţean, candidatul pentru funcţia de preşedinte, Radu Ţîrle, a fost votat de doar 18,44% dintre bihoreni, iar lista partidului pentru CJ a strâns doar 17,86%, adică 7 mandate.

În 2008, acelaşi candidat al PDL la Primăria Oradea, Mihai Groza, a obţinut 20,50% din voturi, iar la Consiliul Local PDL a strâns 21,4%, adică 7 mandate. Candidatul partidului la funcţia de preşedinte al judeţului la acea vreme, Ştefan Seremi, a obţinut 23,01%, în timp ce la Consilul Judeţean PDL a luat 23,34% din sufragii, adică 9 mandate.