Doi bărbați din Bihor, unul de 25 și altul de 27 de ani, au ajuns după gratii, iar doi adolescenți de 15 și 16 ani, sunt cercetați sub control judiciar, după ce împreună au comis o tâlhărie calificată.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Poliția Bihor, faptele reprobabile au fost comise pe 26 ianuarie, când cei patru, toți domiciliați în Șișterea, l-au oprit pe un bărbat de 48 de ani din comuna Sârbi, care mergea cu o trotinetă electrică pe drumul comunal 32, în satul Șișterea.
Cei doi adolescenți l-au agresat pe bărbatul de 48 de ani, împingându-l, iar unul dintre ei i-a furat din buzunarele pantalonilor un telefon mobil și 23 de lei.
„Ulterior, bărbatul de 27 de ani, profitând de starea de teamă indusă bărbatului de 48 de ani, sub pretextul că ar dori să probeze trotineta electrică, ar fi luat trotineta acestuia și s-ar fi plimbat cu acesta pe drumul comunal 32, iar când i-ar fi restituit-o, ar fi sustras din coșul trotinetei o pungă, în care se aflau două recipiente cu băuturi alcoolice și produse alimentare”, a declarat Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor.
Prejudiciul de 1.500 de lei a fost recuperat parțial de polițiști. Pe 30 ianuarie, în urma unei percheziții domiciliare, au găsit telefonul mobil furat.
O zi mai târziu, adică vineri, cei patru au fost duși de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la Judecătorie, pentru arestare.
„Magistrații au admis propunerea procurorului și au emis pe numele bărbaților de 25 și 27 de ani mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Totodată, faţă de cei doi tineri de 15 și 16 ani, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a precizat Fărcuța.
Cercetările în acest dosar continuă, pentru a se afla întreaga activitate infracțională a celor patru.