Doi tineri, unul în vârstă de 30 de ani, iar celălalt în vârstă de 17 ani, au fost reţinuţi de poliţişti şi apoi arestaţi de magistraţi, fiind bănuiţi fiind că l-au tâlhărit în miez de noapte, pe un bărbat în vârstă de 41 de ani din Sântelec, pe care l-au "tapat" de un portofel ce conţinea 170 de lei şi acte, precum şi de un telefon mobil, provocându-i un prejudiciu estimat de 2.000 de lei.
"Marţi, 10 iulie, în urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Beiuş au identificat şi cercetat un bărbat de 30 de ani, din municipiul Beiuş şi un tânăr de 17 ani, din comuna Cociuba Mare, judeţul Bihor, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, respectiv instigare la tâlhărie calificată", se arată într-un comunicat transmis, joi, de comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Concret, bărbatul de 30 de ani este bănuit că, pe 13 ianuarie, la miezul nopţii, l-a lovit şi tâlhărit pe bărbatul în vârstă de 41 de ani, pe o stradă din Beiuş, instigat fiind de tânărul de 17 ani. Apoi, cei doi au împărţit bunurile furate.
"În urma agresiunii, victima a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale", se mai precizează în comunicat.
Se pare că tânărul de 17 ani a văzut, în timpul acelei seri, că victima bea într-un bar din zonă şi i-a dat pontul bărbatului de 30 de ani.
După administrarea probatoriului, poliţiştii din Beiuş i-au reţinut pe suspecţi pentru 24 de ore. Miercuri, aceştia au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Beiuş cu propunere de arestare preventivă a celor două persoane, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi instigare la tâlhărie calificată.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Beiuş a admis propunerea procurorului şi a emis pe numele celor doi câte un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile.
Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Beiuş continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză.