Tentativa de jaf a avut loc in jurul orei 19.15. Cei doi barbati au intrat in benzinarie fortand usa din spate. Au ajuns intr-un birou in care se afla sefa de tura.

Unul din barbati, care purtau cagula, a apucat-o din spate si i-a pus mana la gura. Femeia a inceput sa strige si l-a muscat pe agresor de deget, ranindu-l, iar barbatii au fugit tot pe usa din spate.

In momentul cand a auzit strigatul sefei de tura, colega ei, care se afla la casa de marcat, a actionat butonul de panica si a sunat la 112. Un alt angajat al benzinariei i-a alergat pe cei doi indivizi, iar unul dintre cei doi a scos de la spate un pistol, l-a armat si l-a indreptat catre acesta, determinandu-l sa nu-i mai urmareasca.

Politistii au deschis un dosar pentru tentativa de talharie si continua cercetarile, incercand sa-i identifice pe cei doi suspecti.