Locuitorii imobilului de la numărul 9 din strada Războieni au avut parte, sâmbătă seară, de o imagine rară. Două autoturisme s-au izbit violent în intersecţie, oprindu-se apoi cu boturile în imobil, încadrându-le deloc prietenos poarta de la intrare.

Un Opel gri, ce venea pe strada Războieni, dinspre autogară, a lovit din partea stângă un Renault combi alb, care intrase în intersecţie din strada Miron Pompiliu, deşi ar fi trebuit să oprească la Stop. Din izbitură, cele două maşini au "plonjat" apoi într-un stâlp electric şi într-un salcâm de pe marginea drumului, făcându-şi praf motoarele şi o bună parte din caroserii.

Din fericire, niciunul dintre ocupanţii autoturismelor (trei persoane de sex feminin în Opel, respectiv un bărbat la volanul Renault-ului) nu a fost rănit, airbagurile făcându-şi datoria. Şi, tot din fericire, nimeni nu s-a aflat pe trotuar în momentul periculosului impact.

La faţa locului s-au prezentat echipaje de Poliţie Rutieră, pentru a elucida împrejurările producerii accidentului, şi o ambulanţă SMURD pregătită pentru a acorda îngrijiri.

Principalul vinovat de producerea accidentului pare a fi şoferul maşinii Renault, care nu a acordat prioritate. Potrivit spuselor unor apropiaţi ai acestuia, bărbatul a relatat că motorul maşinii i s-ar fi oprit după ce se angajase în intersecţie, în cel mai nepotrivit moment...