Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Suceava a fost prins de poliţişti la Negreni, după ce a provocat un accident cu trei maşini pe şoseaua de centură a Oradiei, în zona Metro, şi a fugit.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Poliţia Bihor, evenimentul s-a produs luni, la ora ora 17.44, pe strada Ogorului. Tânărul de 27 de ani, din Gura Humorului, judeţul Suceava, conducea un autoturism cu care tracta o remorcă, pe banda 1, spre Oşorhei, când a trecut pe banda a doua fără să se asigure, determinând şoferul unei maşini care circula în aceeaşi direcţie pe banda a doua să intre pe contrasens.

Ca să evite impactul, un alt şofer de 22 de ani, din comuna Girişu de Criş, care circula din sens opus, pe banda a doua, către Nufărul, a virat dreapta, acroşând un alt autoturism condus pe banda întâi, în aceeaşi direcţie, de un orădean de 38 de ani.

"În urma acroşajului, cel de-al treilea autoturism a acroşat semiremorca unui autotractor staţionat în afara părţii carosabile, pe sensul de mers către strada Nufărului", arată Poliţia.

Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şoferul sucevean şi-a continuat drumul. "Nu a oprit la faţa locului şi şi-a continuat deplasarea înspre Cluj, părăsind locul producerii accidentului rutier fără încuviinţarea poliţiei, fiind depistat de poliţiştii rutieri pe raza localităţii Negreni, judeţul Cluj", mai precizează comunicatul.

Şoferul celui de-al treilea autoturism, un orădean de 38 de ani, a fost rănit, suferind leziuni uşoare.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările în caz.