Poliţiştii bihoreni caută un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în localitatea Vânători, judeţul Cluj, care a fost dat dispărut de familie, după ce ar fi plecat voluntar din Oradea şi nu s-a mai întors.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Jennings Ezekiel-Andrew se afla în Oradea la momentul dispariţiei, iar familia sa a alertat Poliţia luni, 12 mai, după ce tânărul nu a mai luat legătura cu ei timp de cinci zile.
Din informaţiile furnizate de poliţişti, Jennings ar mai fi plecat în trecut de acasă, dar de fiecare dată fie s-a întors de bunăvoie, fie a fost găsit de autorităţi.
Tânărul are 1,84 m înălţime, aproximativ 80 kg, constituţie atletică, faţă ovală, păr negru şi ochi negri.
Nu se cunoaşte cu ce era îmbrăcat în momentul în care a fost văzut ultima dată.
Cei care pot oferi informaţii despre locul în care s-ar putea afla sunt rugaţi să sune de urgenţă la 112 sau să contacteze cea mai apropiată secţie de Poliţie.
UPDATE: Tânărul a fost găsit
Într-o informare transmisă marţi dimineaţa de reprezentanţii IPJ Bihor se precizează că tânărul a fost găsit de poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea în după-amiaza aceleiaşi zile, în jurul orei 17.00, pe raza municipiului Oradea.
Potrivit sursei citate, acesta nu a fost victima vreunei infracţiuni.