Jandarmii bihoreni au pornit, miercuri seara, în căutarea unui tânăr care s-a rătăcit în zona Stâna de Vale. "În jurul orei 19, jandarmii bihoreni au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Finiş că fiul său de 21 de ani s-a rătăcit în zona staţiunii Stâna de Vale în timp ce căutau ciuperci comestibile", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.

După două ore de căutări, jandarmii l-au găsit pe tânăr nevătămat în zona Cabanei Patru Brazi, la aproximativ şase kilometri de staţiunea Stâna de Vale.

"Recomandăm tuturor persoanelor care se aventurează în drumeţii pe munte să studieze înainte traseele, să se informeze cu privire la dificultatea acestora, să aibă asupra lor echipamentul specific necesar", se mai arată în comunicatul jandarmilor.

Aceştia le mai recomandă bihorenilor să îşi calculeze timpul necesar parcurgerii traseelor astfel încât să evite deplasarea pe întuneric, având în vedere scăderile accentuate ale temperaturilor şi dificultatea orientării pe timp de noapte în zonele de munte.