Adolescenta de 16 ani care a vrut să se răcorească miercuri în Crişul Repede, între Podul de la Centrul de Calcul şi Podul Decebal, alături de sora ei mai mică, a murit joi dimineaţă la secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean.
"A stat 32 de minute sub apă şi nu mai putea fi salvată. Medicii SMURD au adus-o după resuscitare, dar era în moarte cerebrală şi instabilă hemodinamic. Avea edem pulmonar acut şi în această dimineaţă a făcut brusc oprire crdiacă pe ventilaţie mecanică", a declarat BIHOREANULUI dr. Carmen Pantiş, medic la ATI.
După cum se ştie, tânăra a fost dusă la spital miercuri după amiază, după ce a vrut să se scalde în Crişul Repede, dar nu a mai putut ieşi din apă. Pompierii au reuşit să o scoată după câteva minute, iar un echipaj SMURD a reuşit să o resusciteze.
Sora ei, de 12 ani, cu care se afla împreună la scaldă, a fost, în schimb, salvată din râu de un tânăr de 27 de ani, student la Universitatea Partium, alertat de mai multe angajate ale Primăriei orădene, care treceau prin zonă şi au observat întreaga scenă.
Potrivit dr. Adriana Bălan, medic la SMURD, fata de 12 ani a fost transportată la Spitalul Municipal Gavril Curteanu cu pneumonie cu aspiraţie, o afecţiune care nu este gravă, dar care cere supraveghere medicală.
"Pacienta este în afara oricărui pericol, dar este şocată. Starea ei de sănătate nu pune probleme deosebite", a declarat joi dr. Ovidiu Laurean Pop, managerul Spitalului Municipal.