O eroare fatală s-a petrecut la Iaşi, unde o tânără de 27 de ani a murit după ce Ambulanţa n-a mai ajuns la ea. Asta pentru că operatorul 112 a trimis echipajul pe aceeaşi stradă, a Eternităţii, dar în alt oraş.

Potrivit Ştirile Pro TV, soţul femeii a sunat la 112 noaptea la ora 2.54, din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi. Omul a spus că are nevoie de o ambulanţă pe strada Eternitate, lângă cimitir, pentru soţia sa, care se simte rău şi chiar a leşinat.

Operatorul de la 112 a făcut greşeala să nu-l întrebe pe bărbat în ce localitate se află. A considerat că este în oraşul Iaşi, unde există aceeaşi stradă.

Văzând că ambulanţa nu ajunge, un vecin al femeii a mai sunat o dată şi i s-a spus că echipajul este pe drum. Au mai urmat două apeluri la 112, iar răspunsul a fost acelaşi.

În final, un echipaj de Poliţie care a ajuns acasă la femeie a cerut intervenţia unei Ambulanţe şi abia atunci operatorul şi-a dat seama că a greşit adresa. Aşa că Ambulanţa a ajuns la tânăra de 27 de ani după mai bine de o oră, iar medicii n-au mai avut de ales decât să constate decesul. Femeia suferise un anevrism.

Directorul medical al Ambulanţei Iaşi, Radu Calistru, susţine că  platforma IT folosită i-a afişat operatorului 112 că apelul s-a făcut de pe strada Eternitate din Iaşi. Când o persoană cere ajutor la 112, apelul este direcţionat automat la dispeceratul din judeţul în care acesta se află. Pe ecranul operatorului apare numărul de telefon al apelantului şi adresa lui de domiciliu, dacă sună de pe mobil cu abonament sau de pe un telefon fix.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a făcut o anchetă internă şi a sesizat Parchetul Militar.